Alpinistul Ovidiu Popescu, tatăl lui Dor Geta Popescu, a fost trimis în judecată pentru ucidere în culpă. Decizia a fost luată în urma morții fiicei sale de 13 ani și a celuilalt alpinist Erik Gulacsi, de 12 ani.
Ovidiu Popescu este acuzat că a organizat impropriu şi a condus defectuos expediţia din anul 2017. În timpul acesteia fiica sa de 13 ani, Dor Geta Popescu, Erik Gulacsi, de 12 ani, au decedat într-o avalanşă produsă în Masivul Retezat.
Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului General, procurorii de la Secţia penală au trimis în judecată, marți, un inculpat, precum şi o persoană juridică (o asociaţie constituită în scopul de a organiza expediţii în munţi înalţi, a promova activităţi sportive la mare altitudine, a dezvolta şi susţine practicarea sporturilor şi a activităţilor montane, sporturilor extreme la nivel de performanţă şi recreativ), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Detaliile date de procurori
Surse judiciare au confirmat pentru Agerpres că cel trimis în judecată este Ovidiu Popescu. El e tatăl alpinistei Dor Geta Popescu. Persoana juridică este Asociaţia „Clubul Sportiv Montan Altitudine din Râşnov”.
„Fără călăuzirea grupului pe un traseu cu expunere la producerea avalanşei în condiţii nivologice, de relief şi de vreme apte să conducă la declanşarea ei şi în lipsa oricăror alte măsuri de prevedere şi siguranţă pe care trebuia şi putea să le ia (asigurarea serviciilor unui ghid montan calificat, informarea corectă asupra vremii, considerarea şi aprecierea stării meteo constatate la faţa locului cu consecinţa păstrării unei distanţe între membrii grupului 6-10 metri, utilizarea unui echipament adecvat, prinderea în corzi ancorate), avalanşa nu ar fi avut loc sau cel puţin nu ar fi surprins şi antrenat membrii grupului, lipsind consecinţa producerii unor leziuni traumatice la cei doi copii, incompatibile cu viaţa”, potrivit procurorilor.
Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Hațeg.
Cum și-a pierdut viața Dor Geta Popescu
Cei doi participau, alături de tatăl Getei, Ovidiu Doru Popescu, și alți apropiați la o ascensiune din circuitul 7 Munți din Grădina Carpaților.
În dimineaţa zilei de 22 aprilie 2017, un grup de persoane în care se aflau şi copii, condus de alpinistul Ovidiu Popescu, a plecat de la o cabană situată în Munţii Retezat. Ei voiau să se deplaseze pe Vârful Peleaga. Grupul a fost surprins de o avalanşă în locul denumit „Căldarea Berbecilor”. Zăpada care a venit la vale a antrenat şi resturi de bolovani. Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi au decedat după ce au fost surprinşi de avalanşă.
Operaţiunea de recuperare a celor doi adolescenţi decedaţi în Retezat a durat aproape 12 ore,
Dor Geta Popescu avea un mare vis. Îşi dorea să fie prima alpinistă din lume care termină circuitele Seven Volcanoes şi Seven Summits. La fel și Erik Gulacsi. El îşi dorea mult să înceapă şi să termine cele două circuite extrem de dificile. Sora Getei Popescu – Crina „Coco” Popescu reușise pe 26 ianuarie 2011 să încheie circuitul Seven Volcanoes, devenind prima și cea mai tânără alpinistă din lume care a escaladat fiecare cel mai înalt vulcan.
Dor Geta Popescu era considerată alpinista fenomen a României. La doar 13 ani, reuşise să intre deja în Cartea Recordurilor.