RĂSTURNARE DE SITUAȚIE: Tudorel Toader trebuie SĂ PLECE!

Președintele României, Klaus Iohannis, este de părere că Tudorel Toader trebuie să plece de urgenţă din fruntea ministerului pe care îl conduce.

Preşedintele Klaus Iohannis a primit raportul privind activitatea managerială la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi consideră că cererea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de revocare a procurorului general, Augustin Lazăr, este „complet neadecvată şi de natură să genereze neîncredere în sistem şi îngrijorare în rândul partenerilor europeni”.

„Preşedintele Klaus Iohannis a primit şi va analiza Raportul privind activitatea managerială de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunerea de revocare din funcţie a domnului Augustin Lazăr. Preşedintele Klaus Iohannis apreciază activitatea procurorului general şi consideră că cererea ministrului Justiţiei este complet neadecvată şi de natură să genereze neîncredere în sistem şi îngrijorare în rândul partenerilor noştri europeni. Modul în care ministrul a prezentat public raportul este unul tendenţios şi denotă intenţia acestuia de a subordona politic procurorii”, arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.

Totodată, şeful statului face un apel la magistraţi să „nu-şi piardă încrederea” în „capacitatea” societăţii româneşti „de a rezista acestui nou asalt asupra statului de drept”.

„Se încearcă, din nou, acreditarea ideii că procurorii sunt duşmanii societăţii. Or, în reprezentarea intereselor generale ale societăţii şi în apărarea ordinii de drept, procurorii au un rol esenţial, consacrat expres prin Legea fundamentală. Fac un apel la magistraţi să nu îşi piardă încrederea în capacitatea societăţii româneşti de a rezista acestui nou asalt asupra statului de drept. Demersul ministrului Justiţiei de revocare a procurorului general întăreşte convingerea preşedintelui României că domnul Tudorel Toader trebuie să plece de urgenţă din fruntea ministerului pe care îl conduce. Statul român are obligaţia de a proteja ordinea de drept, libertăţile şi drepturile cetăţenilor săi, iar acest lucru nu poate fi înfăptuit fără un Minister Public independent şi eficient”, se mai menţionează în comunicatul citat.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat miercuri că va declanşa procedura de revocare din funcţie a procurorului general al României, Augustin Lazăr.

El a prezentat raportul privind activitatea managerială a lui Lazăr.

„În temeiul prevederilor articolului 54, alineatul 4, coroborat cu articolul 51, alineatul 2, litera b din Legea 303/2004, cu modificările, completările ulterioare privind statutul judecătorilor şi procurorilor, declanşez procedura de revocare din funcţie a procurorului general al României, domnul Augustin Lazăr”, a anunţat Toader la Ministerul Justiţiei.

Potrivit acestuia, raportul de evaluare, însoţit de propunerea de revocare a procurorului general, a fost transmis miercuri seară către Secţia pentru procurori a CSM în vederea studierii, analizării şi elaborării avizului consultativ, precum şi preşedintelui României pentru a decide potrivit competenţelor legale ce îi revin. AGERPRES