Un cunoscut medic român atrage atenţia că, în ţara noastră, autorităţile medicale tind să ignore un anumit aspect deosebit de important în cazul persoanelor care au decedat din cauza COVID-19.
Fostul director al Institutului Naţional de Medicină Legală, Vladimir Beliş, a explicat la Antena 3 de ce sunt extrem de importante autopsiile în cazul persoanelor care au decedat din cauza COVID-19, dar nu prezintă simptome. Deocamdată, în România au loc astfel de proceduri doar la cererea expresă a unui procuror, atrage atenţia Beliş.
„Este cunoscut faptul că la Medicină Legală se fac autopsii numai la Ordonanța organelor de Justiție, respectiv a procurorului și în această împrejurare noi nu facem autopsii decât atunci când există o ordonanță și când se dă această ordonanță.
În cazurile unor morți traumatice acestea autopsii sunt obligatorii, dacă sunt situații când aparținătorii celui decedat la un spital în care sunt internați astfel de bolnavi sunt nemulțumiți de tratamentul făcut acestui bolnav crezând că dacă ar fi făcut alt tratament putea să scape cu viață – malpraxis – în această situație cazul devine din nou caz medico-legal și procurorul ordonă efectuarea necropsiei”, a explicat fostul director al Institutului Naţional de Medicină Legală pentru Antena 3.
Autopsiile, „absolut necesare”! Cum decurge o astfel de intervenţie
Vladimir Beliş insistă că autopsiile în cazul persoanelor decedate din cauza coronavirului sunt „absolut necesare”. El explică în ce condiţii se realizează procedurile.
„Există situații în care am făcut la Institutul de Medicină Legală autopsii cu cazuri de COVID. Aceste autopsii se fac în anumite condiții de periculozitate la fel ca şi la persoanele în viață.
Chiar dacă cadavrul nu tuşeşte şi nu strănută, există aerosoli emanați odată cu prelevarea din țesuturi și organe. Și medicii legiști sunt expuși la fel ca un medic din spital”, a mai precizat Vladimir Beliş.