Răsturnare de situație. USR-PLUS a blocat tot iar în acest moment negocierile cu PNL stagnează de mai bine de 4 ore. Motivul este simplu. USR PLUS nu vrea să cedeze și Camera Deputaților și postul de premier liberalilor, în timp ce PNL spune că este îndreptățit să ocupe aceste două poziții, din prisma rezultatului obținut la alegerile parlamentare.

Useriștii cer ori funcția de prim-ministru pentru Dacian Cioloș, ori pe cea de președinte al Camerei Deputaților, pentru Dan Barna, susțin surse politice. Situația e critică pentru că funcția de șef la Cameră fusese deja revendicată de PNL pentru președintele partidului, Ludovic Orban.

Cei de la USR-PLUS sunt supărați mai ales că ei spun că dacă vii cu astfe de pretenții de la început atunci nu mai poate fi vorba de negocieri.

PNL este reprezentat la negocierile pentru împărțirea funcțiilor de Ludovic Orban, Florin Cîțu, Rareș Bogdan și Robert Sighiartău.

USR PLUS și-a trimis la negocieri o echipă formată din cei mai vocali contestatari ai liberalilor: Dragoș Tudorache, Vlad Voiculescu, Dominic Fritz, Dan Barna, Ionuț Moșteanu.

Mărul discordiei

Pe de altă parte, negocierile ar urma să vizeze și componența viitorului Guvern. Un minister importat este cerut cu insistență de cei din Alianță. iar liberalii nici nu vor să audă. Este scandal total pe împărțirea posturilor din viitorul Guvern. USR vrea să primească Ministerul Justiției, unul cheie, care avizează de legalitate toate proiectele importante ale guvernului. PNL nici nu vrea să audă și încearcă să-l impună aici tot pe Cătălin Predoiu în funcția de ministru, conform Antena 3.

În paralel, europarlamentarul Cristian Ghinea care negociază din partea USR-PLUS programul de guvernare cu PNL și UDMR a postat pe Facebook o fotografie din timpul negocierilor, precizând că un prim capitol a fost deja închis, iar discuțiile progresează.

„Grupul pentru programul de guvernare a închis capitolul Digitalizare. Pentru că secolul… XXI. USR PLUS, PNL și UDMR la aceeași masă. Am stabilit cadrul de lucru, progresăm. Reformăm România”, este mesajul care însoțește fotografia postată de Ghinea.