Secretarul de stat Raed Arafat a explicat că măsurile de relaxare vor fi luate treptat, iar autorităţile vor aştepta să vadă impactul lor înainte de a trece la alte măsuri. El a arătat că purtatul măştilor va fi o măsură compensatorie, iar oamenii care nu le vor purta s-ar putea să nu mai poată intra în unele spaţii închise, cum ar fi şi locul de muncă sau magazinele.
“Măsurile de relaxare se vor lua treptat – iei câteva măsuri care sunt cu risc minimal, după care aștepți să vezi impactul lor, după care mai iei o parte din măsuri, mai aştepți să vezi impactul lor. Dacă vezi că au avut impact mai mult decât ai calculat poate te oprești, nu mai iei o măsură după.
Vor fi măsuri compensatorii – purtatul măștii e o măsură compensatorie. S-ar putea să nu mai poți să intri în mijlocul de transport în comun dacă nu ai nasul și figura acoperite. S-ar putea când te duci la locul de muncă să vezi că e un control strict la intrare. Dacă ai simptome nu vei fi lăsat să intri la locul de muncă. Sau nu vei putea intra într-un magazin. Vor fi deci măsuri care vor încerca să compenseze măsurile de relaxare care vor urma”, a explicat secretarul de stat la emisiunea “Sinteza zilei” de pe Antena 3.
“Dacă vedem că situația se înrăutățește s-ar putea să nu mai fie 15 mai”
Raed Arafat a comentat şi subiectul redeschiderii magazinelor şi mall-uri imediat după 15 mai. Şeful DSU i-a transmis lui Mihai Gâdea că nu poate oferi nicio garanţie în acest moment referitor la cum vor sta lucrurile după această dată: “Sunt unele deziderate pe care nu vrem să le transformăm în speranțe pentru oameni.”
“Acest lucru nu am cum să-l spun, din păcate (redeschiderea magazinelor şi mall-urilor – n.red.). Este imposibil, pentru că analizele care se fac ne vor duce cât mai aproape de data de 15 mai, când se ia decizia. Nu putem astăzi, când suntem încă în aprilie, să spunem că în 15 mai vor fi luate cutare măsuri. Sunt unele deziderate pe care nu vrem să le transformăm în speranțe pentru oameni până nu vedem cum evoluează în următoarele două săptămâni și care depind foarte mult de continuarea respectării măsurilor care sunt impuse în perioada aceasta.
Trebuie să așteptăm să ne apropiem cât de mult de perioada respectivă ca să spunem ce măsuri se vor lua. Dacă vedem că situația se înrăutățește s-ar putea să nu mai fie 15 mai. Măsuri pe care am vrut să le luăm, s-ar putea să nu le mai luăm”, a mai declarat Raed Arafat, potrivit antena3.ro.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea