Câte persoane și-au pierdut viața în incendiul de la spitalul din Constanța? Procuror: A fost o informație eronată
În acest context, Viorel Teliceanu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a declarat că se fac cercetări pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă.
”S-a constituit o cauza la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunal, se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă. Am desemnat un coleg procuror criminalist care să efectueze cercetări în această cauză, împreună cu colegii de la poliţie, au venit şi colegii de la Criminalistică.
Urmează să se efectueze o cercetare la faţa locului amplă, să identificăm tot ceea ce se poate identifica, situaţia este destul de gravă. Până la acest moment, din informaţiile pe care le am şi pe care am putut să le culeg personal, avem 7 decedaţi, urmează să se facă identificarea acestora şi să sperăm că nu va creşte numărul de decedaţi”, a declarat, vineri, Viorel Teliceanu.
Câte decese au fost, de fapt
Prim-procurorul Viorel Teliceanu a vorbit și despre decesele care au fost înregistrate după incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Amintim că inițial s-au raportat nouă decese, însă prim-procurorul spune că informația este eronată, subliniind că numărul real al deceselor este șapte.
”Cred că a fost o informaţie eronată, plecată nici nu mai contează de unde. Cert este că la acest moment cu certitudine sunt 7 decedaţi”, spune acesta.
Viorel Teliceanu a mai spus că există cinci persoane decedate la infecțioase, una la spitalul județean și una la spitalul militar.
”Am vorbit la Spitalul Judeţean, era informaţia iniţială că la Spitalul Judeţean sunt trei persoane decedate şi am vorbit cu domnul director de acolo, l-am rugat să verifice chiar în acel moment şi a verificat şi nu erau vorba de trei persoane, era vorba de o singură persoană. O persoană angajat de pe aici ar fi spus că ar fi trei decedaţi la…dar nu ştiu cine a dat această informaţie. Nici nu mai contează. Aici sunt cinci decedaţi. Nu pot să mă pronunţ că ar fi un bilanţ final pentru că nu ştiu care va fi starea de sănătate a celorlaţi care au plecat de aici. 5 decedaţi la infecţioase, una la spitalul judeţean, una la spitalul militar”, a mai spus acesta.
Prim-procurorul a fost întrebat dacă persoanele care s-au stins din viață au fost găsite pe paturi. Acesta a subliniat că nu toți cei care au murit în incendiu au ars, unii s-au intoxicat cu fum.
Sursa foto: Inquam Photos / Costin Dinca