Vestea momentului pentri români! Ce se întâmplă cu certificatul verde? Alexandru Rafila a spus chiar acum

Profesorul Alexandru Rafila a declarat că PSD nu este de acord cu propunerea PNL ca cei nevaccinați să plătească serviciile medicale, în cazul în care se infectează. Deputatul social-democrat a mai spus că nu s-a ajuns încă la o concluzie în ceea ce privește certificatul verde COVID, precizând, totodată, că proiectul de lege respins de Senat are foarte multe amendamente, respectiv peste 42 de pagini.

”Este exclusă şi vă spun lucrul acesta pentru că este exclus şi din punct de vedere medical, pentru că ar accentua şi mai mult problemele de prezentare în spital, tardivă, a celor care sunt infectaţi. Noi vrem să îi încurajăm să se prezinte cât mai repede, şi asta era evident o barieră”, a explicat Alexandru Rafila.

Acesta a mai explicat că în cazul în care se introduce certificatul verde COVID la locul de muncă, atunci ar trebui ca o perioadă testarea să fie gratuită, subliniind că dacă românii ar vrea să se vaccineze mâine toți, nu ar fi posibil.

”Noi am propus 60 de zile, cred că vom rămâne cu această propunere a PSD”, a declarat profesorul Alexandru Rafila.

Mai mult decât atât, acesta a subliniat că este important ca populația să fie informată din timp în ceea ce privește certificatul verde COVID.

”Trebuie să ştii când îl introduci, dacă situaţia epidemiologică o impune şi care sunt  criteriile de renunţare la certificatul verde”, a mai arătat Alexandru Rafila.

Partidul Naţional Liberal a depus un amendament la proiectul de lege privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă, prin care angajaţii la stat şi la privat vor beneficia de 10 teste gratuite, pe lună, iar în cazul în care persoanele sunt testate pozitiv, acestea să fie obligate să îşi plătească cheltuielile cu spitalizarea. Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor s-a reunit, marţi, pentru a prezenta amendamentele depuse de toate partidele la acest proiect de lege.

Preşedintele comisiei de sănătate, Nelu Tătaru, a afirmat, după şedinţă, că PNL a depus un amendament prin care angajaţii de la stat şi la privat pot fi testaţi gratuit, pe o perioadă de 30 de zile, având la dispoziţie 10 teste antigen.

În cazul în care persoana testată este pozitivă, îşi va plăti spitalizarea.

Nelu Tătaru a spus, întrebat dacă se impune un lockdown, că ”România ar trebui să respecte nişte reguli de precauţie, să se vaccinezde şi să ne respectăm între noi”.

Despre introducerea testului de anticorpi, Tătaru a spus că au existat mai multe opinii pe acest subiect, însă nu există dovezi ştiinţifice în acest sens.