Potrivit ultimelor date publicate miercuri, 24 martie, Bucureştiul atinsese o rată de incidenţă a cazurilor de COVID-19 de 6,37 la mia de locuitori. În aceste condiţii, restricţiile ce vizează Capitala sunt tot mai aproape de a deveni realitate. Prefectul Alin Stoica spune când vor intra acestea în vigoare.
Joi dimineaţă, prefectul Capitalei, Alin Stoica, a oferit noi detalii despre restricţiile ce ar putea fi impuse în curând în Bucureşti.
“Problema principală în zona medicală o constituie personalul”
Oficialul afirmă că, potrivit analizei realizate de Direcţia de Sănătate Publică, populaţia activă adultă este cea în rândul căreia au fost depistate cele mai multe infectări în ultima perioadă. În plus, presiunii pe sistemul sanitar i s-a adăugat acum şi o problemă privind personalul medical.
“Analiza DSP arată că cele mai multe infectări sunt la populația activă adultă, nu neapărat pe segmente mici de vârstă. Pe segmentul sub 10 ani sunt mai puține cazuri.
Mai arată că e presiune pe sistemul sanitar, dar că mai e și o rezervă. Problema principală în zona medicală o constituie personalul, ar exista o rezervă în zona medicilor de familie pentru partea de vaccinare, să mărim fluxurile. O să colaborăm cu DSP să le oferim suport și sprijin să găsească baza materială. I-am rugat să ne trimită și o estimare, să facă un plan de resurse”, a declarat, joi dimineaţă, Alin Stoica.
Posibil ca restricţiile în Capitală să nu fie introduse de joi
Prefectul Capitalei a apărat o parte dintre restricţiile cerute de către DSP, în urma analizei, spunând că ele sunt justificate.
Alin Stoica a făcut referire la măsurile pentru transportul în comun, la cele pentru accesul și la aglomerația din magazinele mari. Prefectul consideră justificate şi restricțiile de weekend, pentru că în acele zile se pot produce aglomerări, în special în zonele unde se petrece timpul liber.
Totuşi, restricţiile ar putea să nu fie introduse de astăzi (joi, 25 martie), pentru că nu există deocamdată cadrul legal în acest sens.
Prefectul Alin Stoica a precizat că deocamdată se așteaptă hotărârea de Guvern care stabilește cadrul legal și limitele în care se pot institui restricţiile.
“Nu pot confirma că va fi ședință a comitetului municipal azi, depinde de deciziile din HG, e posibil să nu avem azi restricții noi introduse”, a declarat prefectul Capitalei.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea