Avionul lui Prigojin, vizitat înainte de tragedie
Răsturnare totală de situație în cazul Prigojin! Noi informații ies la iveală despre decesul lui Evgheni Prigojin. Amintim că el este considerat decedat după ce avionul în care se afla s-a prăbușit în această săptămână.
Nu se știe concret cum s-a întâmplat acest incident aviatic, dar specialiștii au mai multe scenarii.
Acum, au apărut noi informații care spun că liderul Wagner a primit două vizite înainte de zbor. Ele au fost clasificate ca fiind suspecte.
Pe lângă aceste informații a apărut și un clip cu interiorul aeronavei înainte de prăbușire.
Potrivit agenției Nexta, avionul a fost scos la vânzare pentru 5 milioane de euro, iar cumpărătorii au venit să îl vadă în ziua prăbușirii.
Aceștia erau reprezentanți ai companiei aeriene Rusjet Airlines: Alexandra Yulina, președinte al consiliului de administrație, și Serghei Klokotov, director tehnic.
Cei doi au fost trecuți ca pasageri ai zborului, altfel nu aveau voie să urce la bord.
An exclusive video from the cabin of Prigozhin’s airplane has appeared online
It turned out that the airplane was put up for sale for 5 million euros and buyers came to watch it on the day of the crash. Telegram-channel VChK-OGPU publishes their identities.
They were… pic.twitter.com/vytKKjZn5o
— NEXTA (@nexta_tv) August 24, 2023
Putin rupe tăcerea în legătură cu moarte lui Prigojin
Vladimir Putin a rupt tăcerea cu privire la moartea anunțată a lui Evgheni Progojin, la aproximativ 24 de ore după ce avionul privat al șefului Wagner s-a prăbușit.
Președintele Rusiei a declarat că șeful grupului de mercenari a fost o „persoană talentată” care „a făcut greșeli grave în viață”.
Putin a transmis condoleanțe familiilor celor 10 persoane care se aflau la bordul avionului.
Cu toate acestea, el nu a confirmat în mod explicit moartea lui Prigojin.
Liderul Wagner, ucis într-un accident
La un briefing de joi, un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat că SUA crede că șeful Wagner a fost probabil ucis în accident.
Sătenii din apropierea locului prăbușirii, în regiunea Tver, spun că au auzit o bubuitură puternică înainte de a vedea un avion căzând de pe cer.
Una dintre teoriile investigate este dacă la bordul avionului a fost introdusă o bombă, potrivit unor rapoarte din presa rusă.
Un oficial american a declarat că cea mai probabilă cauză pare a fi o explozie la bordul aeronavei.
Nu se știe ce a provocat explozia, deși o bombă era o posibilitate, a adăugat oficialul.
O altă teorie a sugerat că avionul ar fi fost doborât de forțele antiaeriene rusești. Acest lucru nu a fost confirmat, iar joi Pentagonul a declarat că nu există informații care să indice acest lucru, scrie BBC.