Informația momentului despre aceste pensii! Pensiile anumitor categorii de români nu se vor modifica momentan, și aste pentru că oficialii nu au început discuțiile pe această temă, deși era trecută pe ordinea de zi. Despre ce este vorba, de fapt?
Informația momentului despre aceste pensii
Informația momentului despre aceste pensii! Comisia Juridică a avut din nou proiectul de lege pentru eliminarea pensiilor de serviciu pe ordinea de zi. Totuși, tema nu a nu a fost supusă dezbaterii în ședința de azi.
Legea, care a picat la CCR, mai poate primi amendamente doar până mâine.
În actuala sesiune parlamentare sunt așteptate diverse proiecte, precum cel al legii pensiilor și cea a salarizării. Ambele proiecte sunt foarte importante, ele fiind jaloane din PNRR.
Un alt proiect important este cel care modifică pensiile de serviciu, denumite și pensii speciale. Legea care reglementează aceste pensii a fost declarată neconstituțională de către CCR.
Prevederile noii legi a pensiilor
Noua lege a pensiilor va prevede mai multe puncte principale. Așadar avem, pe de o parte, creșterea vârstei de pensionare până la 60 de ani. Creșterea se va face treptat până în anul 2035.
În noua lege a pensiilor se arată că procurorii și judecătorii vor rămâne cu aceleași pensii până în anul 2028.
Legea prevede ca, până în 2043, să se treacă la pensii pe contributivitate.
Nu în ultimul rând, se va aplica un impozit de 20% pe tot ce depășește salariul mediu pe economie.
Noua lege a pensiilor mai prevede o nouă formă de calcul și digitalizarea tuturor dosarelor.
Scenarii pentru majorarea pensiilor
Procentul de 9,4% din PIB a fost eliminat din PNRR, însă experții spun că tot nu vor fi bani de pensii.
Ei au venit cu scenarii pentru creșterea pensiilor românilor. Potrivit lor, cheltuielile cu pensiile în prezent sunt de 8 procente. În același timp, cheltuielile cu pensiile de serviciu sunt de aproximativ 1% din PIB.
În momentul de față, pensia minimă la noi este de 1.125 lei. În același timp, punctul de pensie este de 1.785 de lei.
Marcel Ciolacu solicitase eliminarea plafonului de 9,4% din PIB
La începutul lunii septembrie, prim-ministrul Marcel Ciolacu spunea că a solicitat eliminarea plafonului de 9,4% din PIB.
În cursul zilei de luni, 11 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă susținută la începutul noului an școlar, Marcel Ciolacu a venit cu vestea cea mare.
În urmă cu o zi, șeful Executivului a spus că a purtat o discuție cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și că a fost de acord cu eliminarea plafonului.