Alexandru Rafila a vorbit despre redeschiderea școlilor din România și despre modul în care acestea ar trebuie redeschise. Deputatul PSD consideră că este absolut fezabil ca școlile să se redeschidă pe 8 februarie.
În ceea ce privește închiderea acestora, deputatul PSD este de părere că școlile nici nu trebuiau, de fapt, închise, deoarece nu există nici o justificare pentru acest lucru.
„Este absolut fezabil. Școlile nu trebuiau să se închidă, de fapt. Nu există nici o justificare a închiderii școlilor, dacă ne referim măcar la școlile primare. România a devenit unicat în UE, cu o incidență relativ redusă față de alte țări, a ținut școlile închise un an de zile.
Lucrul ăsta nu mai poate să continue, nu atât din punct de vedere al procesului de învățământ, cât mai ales din punctul de vedere al afectării grave a modului în care se dezvoltă copiii”, a spus la RFI Alexandru Rafila.
De asemenea, el a mai menționat că sprijină demersul ministrului Educației pentru redeschiderea școlilor în luna februarie. El a comentat totodată, afirmația unui reprezentat din Ministerul Sănătății care susținea că școlile nu trebuie redeschise momentan.
„Mi se pare hazardată afirmația unui reprezentant de la Ministerul Sănătății, care spunea că nu se vor deschide școlile, mai ales că numărul de cazuri noi este tot mai mic, am avut doar 2.000 ieri, cu 7.000 de teste.
Trebuie să ne lămurim: ori avem o situație epidemiologică gravă, pe care nu o cunoaștem și lucrul ăsta trebuie asumat ori avem o situație epidemiologică total sub control, după numărul de teste efectuate și numărul de teste pozitive și atunci nu ar trebui să existe nici cea mai mică discuție legată de redeschiderea școlilor”, conchide Rafila.
Ce spune secretarul de stat în Ministerul Sănătății
Reacția lui Alexandru Rafila vine la scurt timp după ce medicul Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a spus că sunt încă în evaluare planurile privind redeschiderea școlilor.
„Personal am un dubiu vizavi de data de 8 februarie. Decizia se va lua în funcție de evoluția epidemiologică din următoarele două săptămâni, dar trendul e ușor crescător. Rămâne de văzut ce va fi. Peste o săptămână vom ști impactul Crăciunului și Anului nou la noi în țară”, a spus Andreea Moldovan, la Digi24.
„Planurile de redeschidere a școlilor sunt în stadiul de evaluare, se discută ce fel de clase se vor deschide, sunt mai multe scenarii posibile, fie de afterschool, creșă, ciclu primar, fie de clase mai mari. Dar nu pot să vă dau un răspuns în acest moment pentru că ceea ce se întâmplă în următoarele două săptămâni va duce la decizia redeschiderii sau menținerii închise a școlilor în data de 8 februarie. Ceea ce suntem conștienți e că situația de școală online nu e de cea mai bună calitate, din acest motiv profesorii au fost incluși în grupa prioritară de vaccinare, tocmai ca să protejăm această categorie, dar vom putea să dăm un răspuns pe problema școlii cam peste o săptămână – 10 zile”, a spus ea.
Totodată, aceasta mai preciza că nu ea este cea care poate să spună clar dacă școlile se redeschid până la data de 8 februarie.
„Ar fi greșit să spun că eu cred că se vor deschide sau nu. Eu, personal, cred că nu vom putea să le deschidem la acea dată. Mi-aș dori să le deschidem, și eu sunt mamă, dar sinceră să fiu nu cred că s-ar putea deschide în 8 februarie”, a adăugat ea.
Sursa foto: Inquam Photos, Sabin Cirstoveanu