Dacian Cioloș, fostul premier al României, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care informează oamenii că a vorbit cu Ludovic Orban despre efectele negative costisitoare pe care le avea închiderea piețelor din România, cu scopul de a minimiza efectele pandemiei de coronavirus.
„Am avut o discuție cu premierul Orban despre închiderea piețelor și efectele pe care o astfel de măsură le poate avea pentru cetățeni, pentru producătorii autohtoni și pentru aplicarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
Sper ca ideile pe care i le-am împărtășit să devină realitate în scurt timp, pentru că deja observ tot felul de speculații absurde cum că ar fi o măsură de a pedepsi producătorii români și de a promova importurile.
Cred că pandemia se tratează atât sanitar și social, cât și comunicațional, astfel încât să nu ne trezim că la finalul ei permitem unor scenarii conspiraționiste să înflorească din cauza unor decizii deficitare sau explicate doar parțial.”, spune fostul premier.
”Este utopic să promovăm soluții extreme”
Dacian Cioloș a mai precizat că închiderea piețelor o consideră o greșeală și că cel mai simplu ar fi să ne izolăm complet, însă este utopic să promovăm soluții extreme.
”Închiderea completă a piețelor o consider o greșeală care va avea efecte negative destul de costisitoare. Sigur că cel mai simplu ar fi să ne izolăm complet, dar este utopic să promovăm soluții extreme. Producătorii autohtoni sunt oameni care au muncit un an întreg ca să își poată comercializa la recoltare ceea ce au produs.
Dacă li se interzice acest lucru, riscăm să afectăm o categorie relativ fragilă de producători agricoli, după ce aceștia oricum fac față cu dificultate chiar și în vremurile normale. La fel de problematic este să privăm cetățenii de produse locale, autohtone, de calitate și să îi îndreptăm doar către o anumită categorie comercială.
Atât timp cât putem aplica măsuri funcționale, chiar și complicate sau dificile în unele cazuri, ele sunt de preferat închiderii totale a unor activități de care depind familii întregi.
E important să înțelegem să nu punem în pericol sănătatea cetățenilor și în același timp să le dăm șansă să supraviețuiască financiar”, a precizat Dacian Cioloș pe pagina sa de Facebook.
Care este cea mai bună soluție
„Piețe volante organizate de primărie și accesibile doar pentru producători sau intermediari la prima mână, care vând produse de sezon. Fructele exotice și de import, cum sunt bananele sau portocalele, pot fi vândute în continuare în supermarketuri. Dar produsele autohtone au nevoie de puncte de vânzare sigure și imediate. Beneficiul acestei soluții este că poate crea și un comportament de cumpărare a produselor locale, autohtone, pe termen lung.
O soluție complementară ar fi redeschiderea piețelor acoperite, dar acestea să fie accesibile doar producatărilor care își vând producția proprie, deseori din firme familiale. Pentru a evita aglomerarea în piețe, numărul meselor disponibile ar putea fi înjumătățit, iar numărul persoanelor cărora să le fie permis accesul în piață să fie strict controlat.
Fluxul intrărilor și ieșirilor din piață să fie supravegheat, chiar dacă este o chestiune dificilă, pentru a fi asigurată prezența unui număr de persoane pe suprafața respectivă care să reducă riscurile de contact fizic. Trebuie să acceptăm că traversăm o perioadă dificilă, iar autoritățile au datoria de a gestiona astfel de situații”, a mai precizat Cioloș.