Rata creditelor neperformante a BRD, aproape la 25%!

BRD Groupe Societe Generale a întregistrat un profit net de 37 de milioane de lei, în primul trimestru din 2014, şi o îmbunătăţire a raportului credite-depozite de 79,5%, influenţat de creşterea cu 6,9% a depozitelor, în luna martie, a anunţat, miercuri, banca.

Eficienţa operaţională a crescut, de asemenea, cheltuielile operaţionale fiind în scădere cu 2,8%, faţă de T1 2013.

Costul net al riscului a scăzut cu 29,7%, în primele trei luni ale anului, faţă de perioada similară din 2013.

Nivelul indicatorului de solvabilitate a fost de 15,8%, conform Basel III (8% normele BNR).

Soldul creditelor brute acordate de BRD persoanelor fizice a atins 17,2 miliarde lei, în T1 2014, în creştere cu 1,3%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (în comparaţie cu -1,1% pentru întreaga piaţă).

Soldul creditelor imobiliare a crescut cu 16,4% faţă de martie 2013, semnificativ peste media pieţei (+9,4%), pe fondul poziţiei de lider a băncii în cadrul programului 'Prima Casă'.

În schimb, activitatea de creditare a companiilor a rămas la un nivel scăzut, generând o reducere cu 8,8% (faţă de martie 2013) a volumului creditelor brute, până la 16,4 miliarde lei.

Depozitele au crescut cu 6,9% în comparaţie cu luna martie a anului 2013, susţinute de evoluţiile la nivelul ambelor categorii de clientelă. În acest context, raportul credite nete/depozite s-a îmbunătăţit, ajungând la 79,5%, faţă de 94,6%, la sfârşitul lunii martie 2013.

Venitul net bancar a scăzut cu 12,3%, în comparaţie cu primul trimestru al anului 2013, evoluţie determinată, în principal, de scăderea marjei nete de dobândă, generată de ponderea mai mică a creditelor nete în total active şi de creşterea rezervei de lichiditate. Comisioanele nete au avut o evoluţie pozitivă (+1,7%), susţinute de creditele sindicalizate, vânzarea de pachete de retail, serviciile de custodie şi intermediere pe piaţa de capital.

Rata creditelor neperformante, conform IFRS, a ajuns la 24,9% la sfârşitul lunii martie 2014, faţă de 24,8% la 31 decembrie 2013, în timp ce rata creditelor neperformante a fost de 21,8% la martie 2014, în linie cu media sistemului bancar.

Costul net al riscului a scăzut cu 29,7% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2013, atingând 298 puncte de bază (faţă de 393 puncte de bază la sfârşitul primului trimestru al anului 2013).

Rata de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante conform IFRS s-a îmbunătăţit, ajungând la 70,9% în martie 2014 (faţă de 68,9% la finalul anului 2013).

Banca a continuat procesele de optimizare a costurilor, fapt ce a condus la o reducere cu 2,8% a cheltuielilor operaţionale comparativ cu primul trimestru al anului 2013.

'Vom continua să lucrăm la normalizarea costului riscului şi vom continua eforturile de implementare a măsurilor de optimizare a costurilor. Concomitent, rafinarea proceselor de acordare a creditelor va crea premisele creşterii activităţii de creditare atât pentru persoane fizice, cât şi pentru companii', a declarat preşedintele-director general al BRD, Philippe Lhotte.

Potrivit unei analize a băncii, sistemul bancar românesc a continuat să înregistreze în ultimele 12 luni o scădere a volumului creditelor (cu 2,9%), cauzată de evoluţia negativă a segmentului corporate, în timp ce depozitele şi-au menţinut tendinţa pozitivă (+5,5% faţă de martie 2013), în special datorită clientelei persoane juridice (+8,4% faţă de martie 2013).

Activitatea de finanţare a companiilor rămâne sub influenţa unei cereri scăzute, însă o creştere economică mai amplă în următoarele luni ale anului ar trebui să constituie un factor de contrabalansare. În acest sens, vor conta, printre altele, apetitul investitorilor, existenţi sau noi, pentru economia românească şi absorbţia fondurilor europene pentru finanţarea de noi proiecte în zona companiilor publice şi private.

BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor. BRD – Groupe Societe Generale are 2,3 milioane de clienţi şi operează o reţea de aproximativ 900 de unităţi. BRD face parte din Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 154.000 de angajaţi în 76 de ţări şi 32 de milioane de clienţi în întreaga lume.AGERPRES

CITEŞTE ŞI Rata creditelor neperformante a BCR a depăşit 30%!