Rata creditelor neperformante este în scădere. Datele oficiale de la BNR

BNR

SURSA FOTO: Dreamstime

Rata creditelor neperformante este în scădere. Datele oficiale oferite de Banca Naţională a României arată că acestea erau la finele primului trimestru din 2022, de 3,31%, faţă de 3,35% la sfârşitul anului trecut.

Banca Naţională a României a mai spus că în martie 2022, în România erau 34 de instituţii de credit, din care opt sucursale ale unor bănci străine. Activele totale se ridicau la 641,8 miliarde lei, cu două miliarde de lei mai mari comparativ cu decembrie 2021.

Activele instituţiilor cu capital privat reprezentau 88,5% în total active (88,6% în decembrie 2021), iar activele instituţiilor cu capital străin 68,9% (68,2% în decembrie 2021).

Indicatorul de solvabilitate era, în decembrie 2021, de 21,37%, faţă de 23,32% la finele anului trecut.

Trebuie amintit că, potrivit primei ediții a raportului EY European Bank Lending Economic Forecast, numărul întreprinderilor și al gospodăriilor din zona euro care nu reușesc să ramburseze împrumuturile bancare va crește.

Pierderile din credite vor crește până la un maxim al ultimilor cinci ani

Se preconizează că pierderile din credite vor crește până la un maxim al ultimilor cinci ani, de 3,9% în 2023, deși vor rămâne mai mici decât vârful de 8,4% înregistrat în 2013, în timpul crizei datoriilor din zona euro.

Creșterea numărului de credite neperformante se înscrie pe fondul încetinirii creșterii creditării, care va decelera la 2,9% în 2023, deoarece cererea de împrumuturi post-pandemie este suprimată de creșterea inflației și de impactul financiar al războiului din Ucraina.

Cu toate acestea, se preconizează revenirea creșterii la nivelul total al împrumuturilor bancare, până la o medie de 3,4% în următorii trei ani, înainte de a ajunge la 4% în 2025 – un nivel înregistrat ultima dată în 2020, când programele de împrumut au fost susținute de guvern în contextul pandemiei .

Perspectivele economice pentru sectorul bancar european sunt de un optimism prudent

Omar Ali, EY EMEIA Financial Services Leader: „Deși în următorii doi ani se vor înregistra rate de creștere a creditării mai reduse decât în perioada de vârf a pandemiei, perspectivele economice pentru sectorul bancar european sunt de un optimism prudent. Optimism pentru că cele mai grave efecte economice ale pandemiei COVID-19 par să fi trecut, iar redresarea progresează bine şi prudență ca urmare a tulburărilor geopolitice și a presiunilor asupra prețurilor. Acesta este un alt moment crucial în care instituțiile financiare și factorii de decizie politică trebuie să continue să se sprijine reciproc pentru a răspunde provocărilor viitoare.”

Creditele neperformante în întreaga zonă euro, ca pondere din împrumuturile brute acordate întreprinderilor, au scăzut la un nivel minim al ultimilor 14 ani, de 2,2% în 2021 (față de 3,2% în 2019), în mare parte datorită menținerii ratelor negative ale dobânzilor și intervențiilor guvernamentale introduse pentru a sprijini veniturile gospodăriilor și ale întreprinderilor în timpul pandemiei.