Rata absorbţiei curente a fondurilor europene a crescut la 35,36%, la 6 iunie, valoarea declaraţiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană fiind de 6,793 miliarde euro, se arată într-un document postat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene (MFE).
'S-a primit de la Comisia Europeană suma totală de 8,69 miliarde euro, care reprezintă 45,24% din alocarea UE 2007-2013. Din aceste fonduri, plăţile intermediare rambursate însumează 6,587 miliarde euro, ceea ce reprezintă 34,29% din alocarea UE 2007-2013', se arată în document.
Potrivit acestuia, pentru cele şapte programe operaţionale au fost depuse 43.125 proiecte, în valoare totală de aproximativ 73,5 miliarde euro, din care circa 48,4 miliarde euro reprezintă contribuţie UE.
Din totalul proiectelor depuse, au fost aprobate 16.679, în valoare totală de circa 36,2 miliarde euro. Din această valoare, aproximativ 21,9 miliarde euro reprezintă contribuţie UE, ceea ce înseamnă aproximativ 114% din alocarea UE 2007-2013.
'Au fost semnate 13.639 contracte de finanţare cu beneficiarii, în valoare eligibilă de cca. 25,2 miliarde euro, din care fondurile UE reprezintă cca. 19,8 miliarde euro. Contribuţia UE aferentă contractelor semnate, în raport cu alocarea UE 2007-2013 este de aproximativ 103%. Plăţile totale către beneficiari (pre-finanţări şi rambursări), cu excepţia rambursării de TVA, s-au ridicat la suma de aproximativ 8,91 miliarde euro. Din această valoare, contribuţia UE a însumat cca. 7,96 miliarde euro, respectiv 41,36% din alocarea 2007-2013', mai arată documentul citat.
SURSA: Agerpres