Astfel, valoarea declaraţiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană era de peste 12,09 miliarde euro, în 29 februarie, ceea ce reprezintă o absorbţie curentă de 63,48%. În ceea ce priveşte absorbţia efectivă, respectiv rambursările de la CE, procentul este de 58,86%, adică peste 11,21 miliarde euro.
Pe Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice rata de absorbţie curentă era de 75,75%, pe Programul Operaţional Asistenţă Tehnică – 80,79%, pe Programul Operaţional Sectorial Mediu – 61,99%, pe Programul Operaţional Regional – 63,91%, pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – 54,51%, pe Programul Operaţional Sectorial Transport – 62,65%, iar pe Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative – 90,25%.
Data de 31 decembrie 2015 este termenul final de eligibilitate a cheltuielilor efectuate de beneficiari, iar 30 iunie 2016 – transmiterea la Comisia Europeană şi la Autoritatea de audit a ultimei aplicaţii de plată intermediară.
De asemenea, 31 martie 2017 reprezintă termenul până la care trebuie transmisă la Comisie, prin SFC 2007, aplicaţia de plată a soldului final şi a declaraţiei finale de cheltuieli.
În 29 februarie, ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, declara că gradul de absorbţie al fondurilor europene ar putea ajunge la 100%, dar sunt proiecte retrospective care nu respectă anumite condiţii, în prezent existând plăţi ce ar reprezenta 75% din fonduri.
"În momentul de faţă, am făcut plăţi de peste 75% din total fonduri. Ele nu au fost încă rambursate de către Comisie, având în vedere că la începutul anului este perioada de audit şi se analizează plăţile; de la Comisie în fiecare an vin după sfârşitul lunii februarie – începutul lunii martie. La Comisie, în prezent, avem 750 de milioane euro care trebuie rambursate. În prezent, avem 75% speranţă de grad de absorbţie, dar există posibilitatea de a creşte această rată printr-o o situaţie unică de a include proiecte retrospective, proiecte finanţate numai din bugetul de stat", a mai afirmat ministrul Fondurilor Europene.
Pe 1 martie, în Plenul Senatului, Aura Răducu a anunţat că una dintre plăţile pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) a fost întreruptă din cauza neregulilor înregistrate în perioada 2012-2014.
"Astăzi am o veste proastă. Una din plăţile pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane a fost întreruptă din cauza neregulilor înregistrate în anii 2012-2014. Din păcate, aceste programe au avut mari probleme de-a lungul implementării lor între 2007-2015 atât la elaborarea ghidurilor cât şi la selecţia proiectelor sau implementarea lor", a spus Răducu.
Ministerul Fondurilor Europene a primit de la Comisia Europeană (Direcţia Generală Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune) o notificare cu privire la întreruperea termenului de plată pentru cererea intermediară transmisă în 31 decembrie 2015, care conţine cheltuieli efectuate de către beneficiari după luna august 2012.
Conform unui comunicat al MFE, remis AGERPRES, motivele întreruperii vizează deficienţe în funcţionarea sistemului de management şi control al POSDRU, deficienţe legate de procedurile de selecţie a proiectelor şi verificările de prim nivel realizate de Autoritatea de Management şi Organismele Intermediare aflate în subordinea Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, respectiv Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
Aceste deficienţe au fost constatate în cursul misiunii de audit a DG Ocupare din perioada 21 octombrie – 10 noiembrie 2015, precizează MFE.
Autoritatea de Management pentru POSDRU va continua să verifice cererile de rambursare ale beneficiarilor şi să efectueze plăţi pentru cheltuielile eligibile aferente proiectelor aprobate, se menţionează în comunicat. AGERPRES