Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a ajuns la peste 19% la data de 5 iulie a.c., ca urmare a solicitării de noi rambursări de fonduri Comisiei Europene, a informat un comunicat transmis de Ministerul Fondurilor Europene.
Conform sursei citate, săptămâna trecută, România a transmis Comisiei Europene documentele pentru rambursarea a încă 135 milioane de euro prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Transport (POS Transport). Astfel, valoarea totală a fondurilor solicitate Comisiei pentru rambursare prin intermediul POS Transport este de peste 655 milioane de euro.
‘Succesul înregistrat de Guvernul României în a debloca recent al treilea program presuspendat de către Comisia Europeană în trecut, Programul Operaţional Sectorial Transport, are efectul scontat asupra absorbţiei fondurilor europene. Suma solicitată pentru a fi rambursată prin intermediul celor şapte programe operationale ajunge astfel la aproximativ 3,7 miliarde de euro în prezent, un avans substanţial care ne ajută să acoperim riscul de dezangajare automată a fondurilor europene’, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, citat de comunicat.
La începutul lunii februarie 2013, Comisia Europeană a decis reluarea plăţilor pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane, iar rata de absorbţie curentă a ajuns la 16,62% în prezent pe acest program.
La sfârşitul lunii aprilie 2013, Comisia a reluat plăţile pentru Programul Operaţional Regional, iar rata de absorbţie curentă la nivelul acestui program a ajuns la aproape 33% în prezent.
Suma rambursată României de către Comisia Europeană este în valoare de aproximativ trei miliarde de euro în prezent, nivel care reprezintă 15,30% din fondurile alocate de Uniunea Europeană.
SURSA: Agerpres