Rata de înfiinţare de noi companii va creşte în medie cu 30 - 35% în urma eliminărilor de taxe aprobate de Parlament la sfârşitul lunii octombrie, potrivit datelor Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat prin vot final, în data de 25 octombrie, Proiectul de Lege privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
”Prin această măsură România face paşi către un mediu antreprenorial atractiv. Fiecare român îşi poate înregistra o firmă în mod gratuit şi va efectua gratuit diferitele tipuri de menţiuni care apar în activitatea unei societăţi. Estimăm că rata de înfiinţare de noi companii va creşte în medie cu cel puţin 30 – 35%, rezultând un spor anual de 20.000 – 25.000 de societăţi faţă de numărul de companii înfiinţate în 2015, de aproximativ 65.000, ceea ce va duce numărul anual al societăţilor nou înfiinţate până la 90.000. De asemenea, va exista o creştere asemănătoare şi în cazul PFA-urilor, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale cu aproximativ 18.000 – 19.000 faţă de 48.000, înregistrate în anul 2015, ceea ce va duce la un număr de 67.000 de PFA-uri, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale nou înfiinţate anual”, a explicat preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu.
Săptămâna trecută, deputaţii au adoptat în unanimitate, cu 225 voturi "pentru", proiectul de lege iniţiat de liderul PSD, Liviu Dragnea, care prevede eliminarea a 102 taxe nefiscale. În cadrul legii, CNIPMMR a identificat 73 de taxe care vizează mediul antreprenorial şi, în special, întreprinderile mici şi mijlocii, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.
Pentru ca România să devină ţara cu mediul antreprenorial cel mai atractiv din sud-estul Europei, Florin Jianu apreciază că aceste eliminări de taxe trebuie completate cu noi măsuri privind debirocratizarea, finanţarea adecvată a IMM-urilor şi sprijinul resurselor umane. (Sursa: Agerpres)