“Piaţa de telefonie şi internet la puncte mobile din România a continuat să înregistreze creşteri în prima jumătate a anului 2013, dovadă că interesul utilizatorilor români pentru mobilitate rămâne constant. Un utilizator de internet mobil din România consumă în medie 260 de MB într-o lună, acest indicator înregistrând creşteri în ultimii ani. În acelaşi timp, este de remarcat faptul că aproape 70% dintre conexiunile de acces la internet mobil de mare viteză sunt furnizate pe baza plății unei sume lunare de bani – abonamente sau extraopţiuni pentru acces la internet”, a declarat preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu.
La 30 iunie 2013, în România erau active 8,2 milioane de conexiuni mobile de acces la internet în bandă largă, în creştere cu 11% faţă de finalul anului 2012.
Din numărul total de conexiuni, 53% au fost furnizate prin intermediul telefonului mobil, cu plata unui abonament sau a unei extraopţiuni destinate accesului la internet, 31% erau conexiuni prin intermediul telefonului mobil cu plata pe “unitatea de consum”, iar 16% reprezentau conexiuni furnizate prin intermediul modemurilor/cardurilor/USB. Numărul total de terminale/cartele SIM care permiteau accesul la internet mobil prin intermediul tehnologiilor EV-DO, 3G/3G+, 4G a ajuns la 9,9 milioane, cu 14,3% mai mult faţă de finalul anului 2012.
Astfel, rata de penetrare a accesului la internet la puncte mobile (numărul total de conexiuni raportat la 100 de locuitori) a înregistrat în prima jumătate a anului 2013 o creştere cu peste 5 puncte procentuale, atingând la 30 iunie 2013 un nivel de 56% din populaţie, în timp ce rata de penetrare a conexiunilor la puncte mobile în bandă largă a ajuns la valoarea de 41%.
În segmentul serviciilor de telefonie la puncte mobile, prima jumătate a anului a adus o scădere nesemnificativă a numărului de utilizatori activi, până la 22,6 milioane, faţă de valorile înregistrate în anul 2012 (22,7 milioane, la 30.06.2012, respectiv 22,8 milioane la 31.12.2012).
Dintre aceştia, 6,3 milioane erau reprezentați de utilizatori pe bază de abonament – persoane fizice, 3 milioane sunt utilizatori pe bază de abonament – persoane juridice, iar 13,3 milioane sunt utilizatori pe bază de cartele preplătite active. La 30 iunie 2013, rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă înregistra o valoare de 112,3% la 100 de locuitori.
În acelaşi timp, traficul de voce în reţelele mobile a înregistrat o creştere de 2,5% în comparație cu semestrul I 2012, depăşind pragul de 31 de miliarde de minute. Dintre acestea, aproximativ 27 de miliarde au fost minute în reţeaua proprie, peste 3 miliarde minute către alte reţele publice mobile terestre, 1 miliard au reprezentat minutele către reţelele publice fixe şi 560 de milioane au fost minute către destinații internaţionale.
În ceea ce priveşte traficul de mesaje SMS, în prima jumătate a anului 2013, au fost trimise aproximativ 8,1 miliarde de SMS-uri, cu 22% mai multe faţă de prima jumătate a anului 2012. Dintre acestea, 94,5% au fost mesaje trimise în reţeaua proprie (on-net). În acelaşi timp, în prima jumătate a anului s-au transmis 7,4 milioane de MMS-uri, cu 4,2% mai multe faţă de prima jumătate a anului 2012, în timp ce traficul apelurilor video 3G a scăzut cu 40% față de aceeași perioadă a anului 2012, ajungând la 0,6 milioane. Durata medie a unui apel a fost de 2 minute şi 26 de secunde, iar un utilizator a vorbit în medie 3 ore şi 52 de minute pe lună, cu 4% mai mult faţă de semestrul I 2012.
În cazul serviciilor de roaming internaţional „outbound”, traficul de voce a înregistrat o creştere anuală de 16,7%, până la 183 de milioane de minute (din care 45 de milioane au fost apeluri efectuate şi 138 de milioane apeluri primite), în timp ce traficul de mesaje SMS în roaming a înregistrat o creştere față de semestrul I 2012 de 6,3%, ajungând la 51 de milioane de SMS-uri trimise. Durata medie a unui apel efectuat în roaming a fost de 1 minut şi 54 de secunde, în timp ce durata medie a unui apel primit a fost de 2 minute şi 51 de secunde.