Inflația, estimată la 4% pentru luna ianuarie și 5% în primul semestru

Inflaţia în luna ianuarie ar putea fi de 4%, iar în primul semestru va ajunge la 5%, urmând a decelera până la 3,5% spre finalul anului, susţin reprezentanţii Coface.

"Probabil o să fim pe la 4% în ianuarie (inflaţia n.r.) şi efectul de bază cu reducerea accizei la combustibil care este valabil la început, iar apoi o să se piardă şi de la 4 la 5%, mergând pe inerţia creşterii de consum, ecartul e foarte mic. În a doua jumătate a anului temperarea cererii din scumpirea banilor şi decelerarea creşterii salariilor şi pierderea efectului de bază ar trebui să tempereze ritmul de creştere, deci este o inflaţie sezonieră cu mult efect de bază în spate", a arătat Iancu Guda, services director, Coface România, într-o conferinţă de presă. 

Eugen Anicescu, Country Manager Coface România, a menţionat că se observă şi o creştere a preţurilor la produsele de bază. 

"Din perspectiva inflaţiei observăm o creştere a preţurilor la produsele de bază. Toată această creştere a salariilor se va traduce şi în (creşteri ale preţurilor n.r.)… companiile deja stau la un nivel al profitabilităţii redus şi vor fi nevoite să transfere o parte din toate creşterile de costuri către preţ. Nu au destul timp pentru a se pregăti şi a inova să se restructureze pentru a menţine preţurile", a mai spus Anicescu. 

El susţine că BNR va creşte dobânda de politică monetară până la 3%, în acest an.

AGERPRES