Explozia de prețuri la energie, gaze și carburant a avut un impact fără precedent asupra ratei inflației în zona euro. Datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), confirmă acest lucru, iar estimările sunt din ce în ce mai sumbre.
Oficiul European de Statistică (Eurostat) a publicat cele mai recente date referitoare la rata inflației. Astfel, potrivit sursei citate, din cauza exploziei record a prețului la energie, inflația a fost și ea afectată.
Mai exact, în luna februarie a acestui an, rata inflaţiei în zona euro a crescut mai mult decât s-a estimat iniţial, adăugându-se astfel dificultăţilor cu care se confruntă BCE în reducerea stimulentelor monetare fără precedent, într-o perioadă în care incertitudinile privind efectele economice negative ale războiului sunt ridicate, notează Bloomberg.
Referitor la datele publicate de Eurostat, acestea arată că rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 5,9% în februarie, de la 5,1% cât era în luna ianuarie. Sursa citată menționează că acesta este un nivel record pentru zona euro şi depăşeşte cu mult obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) de 2%.
Făcând o comparație cu situația de acum un an, atunci, rata inflaţiei în zona euro era de 0,9%. Pentru statele din zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor a venit din partea energiei, unde s-a înregistrat o creştere de 3,12 puncte procentuale, urmată de preţurile la servicii, care au înregistrat o creştere de 1,04 puncte procentuale, şi alimente, care au înregistrat o creştere de 0,90 puncte procentuale.
În ce situație este România
În același timp, datele publicate de Eurostat mai arată că în Uniunea Europeană, rata anuală a inflaţiei crescut în februarie până la 6,2%, de la 5,6% în ianuarie.
Referitor la cele mai afectate țări, Eurostat arată că în rândul statelor membre UE, cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei s-au înregistrat în Lituania (14%), Estonia (11,6%) şi Cehia (10%), iar cele mai reduse în Malta şi Franţa (ambele cu 4,2%), Portugalia, Finlanda şi Suedia (toate cu 4,4%).
Totodată, spre deosebire de luna ianuarie, Eurostat mai arată că rata anuală a inflaţiei a scăzut în două state membre şi a crescut în 25 ţări, inclusiv în România, de la 6,7% până la 7,2%.
Bloomerg scrie însă că situația ar putea fi și mai gravă în următoarea perioadă. Mai exact, prețul energiei continuă să crească, din cauza invadării Ucrainei de către Rusia, iar odată cu acesta, inflaţia va accelera şi mai mult în următoarele luni, avertizează analiştii.
Sursa citată subliniază faptul că inflația s-ar putea situa în medie la 5% sau mai mult anul acesta, dacă conflictul militar nu se va opri prea curând.