În martie 2015, Banca Centrală Europeană a demarat mult-aşteptatul program de relaxare cantitativă, în valoare de 1.100 miliarde de euro (1.200 miliarde de dolari), iar luna trecută a început achiziţiile de obligaţiuni emise de companii, în dorinţa de a stimula creşterea economiei zonei euro.
"Programul extins de relaxare cantitativă s-a dovedit a fi important în prevenirea unei potenţiale de-ancorări a aşteptărilor inflaţioniste. În schimb, măsurile de relaxare cantitativă sunt vitale pentru a preveni o perioadă prelungită de inflaţie scăzută", au apreciat economiştii Guenter Coenen şi Sebastian Schmidt, scrie Agerpres.
Raportul analizează scenariul în care BCE nu ar fi implementat la începutul lui 2015 achiziţiile de active, ceea ce ar fi dus la pierderea încrederii consumatorilor şi companiilor în capacitatea acesteia de a menţine ţinta de inflaţie. Ca urmare, încetinirea creşterii preţurilor şi a salariilor s-ar fi accentuat şi BCE nu ar fi reuşit să contracareze aceste evoluţii, deoarece rata inflaţiei era aproape de zero.
Studiul vine după ce Eurostat a anunţat că rata anuală a inflaţiei în zona euro a revenit în teritoriu pozitiv în iunie. Indicele preţurilor de consum a ajuns la 0,1% în iunie, după ce în mai s-a situat la minus 0,1% şi în aprilie la minus 0,2%, potrivit Agerpre.
Banca Centrală Europeană mizează pe o creştere a preţurilor de sub 2%, însă inflaţia în zona euro a fost sub această ţintă încă de la începutul lui 2013, iar anul trecut a coborât chiar şi în teritoriu negativ, în condiţiile în care preţul la petrol s-a redus semnificativ.