Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică (INS), a declarat că, din fericire, o rată a inflației de două cifre va fi greu de atins în perioada următoare.
O rată a inflației cu două cifre va fi greu de atins în perioada următoare
Potrivit lui Tudorel Andrei, în ceea ce privește rata inflației, suntem pe o curbă descendentă.
„În ceea ce priveşte rata inflaţiei, din fericire suntem pe o curbă descendentă.
O rată a inflaţiei cu două cifre, de peste 10%, probabil va fi greu de a atins în perioada următoare”, a declarat acesta la lansarea lucrării „Indexul Antreprenoriatului Românesc Sem. I, 2024”, cea mai nouă cercetare a mediului de afaceri românesc.
Tudorel Andrei a menționat că este punctul său de vedere, în calitate de cercetător.
Conform raportului, în anul 2023, datele furnizate de INS indică o tendință de scădere a inflației față de anul 2022, cu toate că rămâne la un nivel extrem de ridicat. Procentul de 10,4% al inflației corespunde unei valori de 0 puncte în cadrul indexului.
Potrivit Eurostat, în luna februarie 2024, rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a înregistrat o scădere la 2,8%, față de nivelul de 3,1% înregistrat în ianuarie. România se menține însă pentru a doua lună consecutivă ca fiind țara cu cea mai ridicată inflație din blocul comunitar.
În februarie, țările membre UE cu cele mai mari rate ale inflației au fost:
- România (7,1%),
- Croația (4,8%),
- Estonia (4,4%).
În ceea ce privește scorul Indexului Antreprenoriatului Românesc pentru primul semestru din 2024, acesta se situează la 49 de puncte dintr-un total de 100, indicând un nivel moderat al sistemului antreprenorial. Cele patru categorii ale indexului sunt antreprenoriat critic sau slab, antreprenoriat moderat, antreprenoriat emergent și antreprenoriat solid.
Rata șomajului din România a scăzut în 2023
Pe lângă inflație, analiza pentru anul 2024 a evidențiat și alte aspecte importante. Printre acestea se numără rata șomajului în 2023, care a fost de 2,93%. A înregistrat o ușoară scădere față de anul 2022. Un alt aspect menționat a fost creșterea salariului mediu lunar net cu 15,48% față de 2022.
Antreprenorii au identificat și alte aspecte cu impact negativ asupra activității întreprinderilor mici și mijlocii: 79,56% consideră birocrația și fiscalitatea, 28,93% nivelul investițiilor mediului de afaceri, 55,98% procesul de creditare al firmelor, iar 61,63% perspectiva calificărilor, competențelor și nivelul de profesionalism al forței de muncă.
Mai mult de o treime (38,61%) dintre IMM-uri estimează că evoluția economiei României va fi favorabilă dezvoltării afacerilor lor în 2024. În același timp, 30,57% prevăd o creștere a nivelului exporturilor în acest an față de 2023.
Rata inflației reprezintă măsura mediei variațiilor prețurilor bunurilor și serviciilor într-o economie într-o anumită perioadă de timp. Potrivit datelor INS pentru anul 2023, inflația înregistrează o descreștere față de 2022, totuși rămâne la un nivel foarte ridicat.