Rata şomajului a avut în aprilie acelaşi nivel ca şi în luna precedentă, respectiv 6,4%, iar numărul estimat al şomerilor a fost de 573.000 de persoane, conform standardelor Biroului Internaţional al Muncii (BIM), se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică.
'Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna aprilie din anul curent este de 573.000 persoane, la acelaşi nivel cu luna precedentă, dar în scădere faţă de aceeaşi lună a anului anterior (633.000 persoane). Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi a depăşit-o cu 1,9 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile respective fiind 7,2% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,3% în cazul celor de sex feminin', informează INS.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,4% pentru luna aprilie 2016 (6,2% în cazul bărbaţilor şi 4,3% în cel al femeilor).
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 78,1% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna aprilie 2016. AGERPRES