Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,9 puncte procentuale mai mare decât la femei.
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna iunie a anului 2018, a fost de 404.000 persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă (413.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (455.000 persoane).
Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,9 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 4,9% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4% în cazul celor de sex feminin).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,6% pentru luna iunie 2018 (3,9% în cazul bărbaţilor şi 3,2% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,3% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna iunie 2018