România se situează printre statele membre ale Uniunii Europene cu un nivel redus al șomajului, cu o rată de 5,4% în luna noiembrie.

Rata șomajului în zona euro, minim istoric

În noiembrie 2021, rata șomajului în zona euro era de 7,1%, în timp ce în UE era de 6,5%.

Potrivit estimărilor Eurostat, 12,950 milioane de persoane din UE, dintre care 10,849 milioane în zona euro, erau în şomaj în acea perioadă. Față de noiembrie 2021, numărul şomerilor s-a redus cu 875.000 în UE şi cu 846.000 milioane în zona euro.

În noiembrie 2022, rata șomajului în rândul tinerilor era de 15,1% în Uniunea Europeană și în zona euro, în creștere față de 15% în luna precedentă.

Tot în aceeași perioadă, rata șomajului în rândul femeilor în UE era de 6,4%, stabilă față de luna precedentă, iar în rândul bărbaților era de 5,7, de asemenea stabilă.

Printre statele membre UE cu cele mai mici rate ale şomajului în noiembrie se numără în Cehia (2,7%), Polonia şi Germania (ambele cu 3%) şi Malta (3,2%). În schimb, cea mai mare rată a şomajului a fost înregistrată în Spania (12,4%) şi Grecia (11,4%).

În România, rata șomajului a scăzut la 5,4% în noiembrie

În cursul zilei de luni, 9 ianuarie, Institutul Național de Statistică (INS) a publicat noi date care arată că rata șomajului în formă ajustată sezonier a scăzut ușor în luna noiembrie a anului trecut, ajungând la 5,4 procente față de luna octombrie când a fost înregistrat un nivel de 5,5 procente.

Cu toate acestea, șomajul în rândul tinerilor este la un nivel ridicat, respectiv 22,9 procente.

În luna noiembrie a anului trecut a fost înregistrat un număr de 447.700 de șomeri cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani, în scădere față de numărul înregistrat în luna octombrie, de 4533.200 persoane. A fost înregistrată o scădere și față de luna noiembrie 2021, atunci când a fost înregistrat un număr de 450,9 mii de persoane.

Rata șomajului în rândul bărbaților a fost mai mare cu 0,9 procente față de cea a femeilor. Concret, rata șomajului în rândul bărbaților a fost de 5,8 procente, iar cea în rândul femeilor a fost de 4,9 procente.

INS a subliniat că atenția este în continuare asupra ratei crescute a șomajului în rândul tinerilor cu vârste între 15 și 24 de ani. Aici, rata șomajului a fost de 22,9 procente.

Rata șomajului pentru persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 74 de ani a fost de 4,3 procente pentru luna noiembrie a anului trecut. Din procentajul total, 3,9% este reprezentat de femei și 4,6% este reprezentat de bărbați. De asemenea, INS mai transmite că numărul șomerilor cu vârsta cuprinsă între 25 și 74 de ani reprezenta 74,3% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna noiembrie 2022.