Niciunul dintre artificierii crizei politice nu realizează ce şansă a ratat: aceea de a ceda primul într-o înfruntare pe cât de infantilă, pe atât de periculoasă.

O ştire, amuzantă la prima vedere, a făcut înconjurul lumii zilele trecute. Doi piloţi ai Northwest Airlines au ratat aterizarea pe aeroportul de destinaţie, făcând un ocol de peste 200 de kilometri, pentru că atenţia de la zbor le-a fost deturnată de o bizară îndeletnicire cu care au încercat să-şi omoare timpul. Aeronava pe care o pilotau, un Airbus A320, avea 144 de pasageri la bord şi efectua o cursă între San Diego şi Minneapolis. În timpul audierilor pe marginea acestui incident, cei doi au mărturisit că şi-au deschis laptopurile personale, fiind absorbiţi aşa de tare încât au ignorat apelurile disperate ale controlorilor de trafic. Cam asta se întâmplă acum şi în România. Cei care ar trebui să se afle la manşa ţării sunt prea ocupaţi să-şi care şuturi pentru a mai auzi ţipetele celor 20 de milioane de pasageri ai aeronavei România, prinsă într-o zonă de turbulenţe majore. Deh, doar zgomot de fond…

Se spune că cel mai deştept cedează. Sau cel mai responsabil. În războiul premierilor n-a cedat nimeni. Ironic, cele două tabere se acuză reciproc de iresponsabilitate. În tot acest timp, economia şi viitorul ţării se duc de râpă. Niciunul dintre artificierii crizei politice nu realizează ce şansă a ratat: aceea de a ceda primul într-o înfruntare pe cât de infantilă, pe atât de periculoasă. Într-o societate normală, cel mai responsabil face pasul înapoi, demonstrând că este înzestrat cu raţiune şi echilibru, că vede limpede întregul tablou şi nu doar frântura zugrăvită în culorile partidului său. Asta îi poate aduce nu doar respect, ci şi voturi sincere. Din păcate, la noi, bunul-simţ s-a demonetizat până ­într-acolo încât a devenit un banal slogan de campanie electorală.

În aceste zile, în România s-a dat liber la exhibiţionism. Doar naivii îşi mai pot imagina că ceea ce se întâmplă este o competiţie a credibilităţii. Că scorul final este stabilit prin concursul realizărilor şi al calităţilor personale ale candidaţilor, şi nu în funcţie de cantitatea de promisiuni deşarte cu care îşi îmbată electoratul.

Scena nu s-a modificat de două decenii. Actorii şi figuranţii sunt şi ei aproape aceiaşi. Ca într-un cunoscut reality-show, ni se promite că vom trăi ca pe Insula Paradisului, acolo unde nu vom avea altceva de făcut decât să sorbim din cupele de şampanie şi să ne relaxăm. Din păcate, cu aşa piloţi, se pare că vom avea parte de o aterizare forţată pe Insula Condamnaţilor. Țineţi-vă bine!