Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) ar trebui să se transforme în societate comercială, conform unei directive europene, ceea ce i-ar permite accesarea de fonduri europene, dar şi o mai mare independenţă în luarea deciziilor, a declarat, miercuri, directorul general al RATB, Adrian Criţ.
"Transformarea regiei în societate comercială, conform obligaţiei din directiva 1.370 a UE, ar putea permite managementului o mai mare independenţă în luarea deciziilor, dar ar avea acces la fonduri comunitare pentru dezvoltare. În momentul de faţă regiile nu sunt eligibile pentru fonduri comunitare", a spus Criţ.
Acesta a precizat că pentru achiziţia de vehicule electrice ar putea beneficia de fonduri europene de 60% din valoarea achiziţiei, dacă regia ar fi societate comercială.
"Rămâne să vedem cum putem rezolva aceste aspecte, deocamdată avem acceptul primarului general şi trebuie să vedem şi la nivel politic ce decizie se va lua", a adăugat şeful RATB.
Potrivit sursei citate, regia se află în reorganizarea domeniilor de exploatare deoarece există o structura intermediară care blochează trasabilitatea documentelor şi a reacţiilor rapide.
"Vom redistribui personalul atât la nivel decizional cât şi în autobaze. Dacă în iulie 2010 aveam 12.000 de angajaţi acum mai avem 11.400", a menţionat Criţ.
În ceea ce priveşte încasările din biletele de călătorie, şeful RATB a adăugat că încasările lunare sunt de circa 20 de milioane lei, fără TVA, în timp ce frauda din neplata călătoriilor pe mijloacele de transport în comun se ridică la 30%. Numărul zilnic de călători pe mijloacele RATB se ridică la circa două milioane.
Directorul general al Regiei de Transport a mai precizat că municipalitatea din fiecare capitala din UE finanţează transportul public cu 50-60% din cifra de afaceri, RATB având la ora actuală o subvenţie de 43% din partea municipalităţii.
Regia Autonomă de Transport Bucureşti este compania de transport public de persoane, reţeaua sa fiind printre cele mai dense din Europa, a patra ca mărime de pe continent. Lungimea reţelei de transport în comun este de 738 kilometri, iar cea a traseelor de 1.896 de km.
BCR şi RATB au lansat miercuri primul card de debit contactless cu aplicaţie de transport inclusă, care permite plata călătoriilor pe mijloacele de transport în comun ale RATB dar şi la metrou.
SURSA: Agerpres