"În prezent, când municipalitatea şi-a dovedit sprijinul pentru activitatea de transport public a oraşului, RATB dă asigurări că vehiculele din trafic corespund din punctul de vedere al siguranţei, iar parcul de vehicule va intra anul viitor într-un program de reînnoire prin achiziţia a 500 de autobuze noi", precizează sursa citată.
Potrivit RATB, autobuzele şi troleibuzele din parcul auto aflat în circulaţie sunt dotate cu anvelope de iarnă, iar instalaţiile de încălzire au fost verificate şi funcţionează în parametri normali. Regia precizează totodată că autovehiculele au inspecţiile tehnice periodice efectuate conform legii, iar verificările zilnice sunt efectuate numai de personal tehnic specializat.
În ceea ce priveşte starea de curăţenie, conducerea RATB a dispus măsuri suplimentare pentru a se asigura programul de spălare şi igienizare pentru fiecare vehicul.
"Având în vedere că în ultimele zile au apărut în mediul online informaţii false referitoare la starea tehnică a vehiculelor RATB aflate în trafic, precizăm următoarele: înregistrările video care au stat la baza materialelor publicate sunt vechi de doi ani. Precizăm că nici în acea perioadă – când bugetul alocat de primărie nu asigura decât un minim necesar pentru întreţinere – vehiculele din trafic nu reprezentau vreun pericol pentru viaţa şi sănătatea călătorilor", se mai arată în comunicatul RATB.
Conducerea RATB cheltuieşte aproximativ 300.000 euro, fără TVA, pentru achiziţiona cartele de călătorie. Potrivit unui anunţ postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), Regia a atribuit pe data de 8 iulie, un contract privind încheierea unui acord-cadru pentru achiziţia de carduri contactless-trei loturi. Licitaţia a fost câştigată de firmele Inform Lykos SA şi Meximpex SRL. Inform Lykos SA a câştigat două loturi cu o valoare de aproximativ 262.000 euro, fără TVA, iar Meximpex SRL a câştigat un lot, în valoare circa 37.000 euro, fără TVA.
Acordul-cadru prevede achiziţia a minim 1.411.000 bucăţi şi maxim 1.769.040 bucăţi. Conform anunţului de licitaţie, valoarea estimată este calculată pentru cantitatea maximă de produse, iar durata contractului este de 12 luni de la data atribuirii contractului.
La începutul anului trecut, tot firmele Inform Lykos SA şi Meximpex SRL au câştigat licitaţia pentru carduri de călătorie. Inform Lykos SA a câştigat un contract acord-cadru, pentru un lot, în valoare de circa 200.000 euro, iar Meximpex SRL a beneficiat de două loturi în valoare totală de puţin peste116.00 euro. Acordul-cadru a constat în achiziţia a minim 899.250 bucăţi şi maxim 1.137.500, iar durata contractelor a fost de şapte luni.
Firma Inform Lykosm, cu sediul în Bucureşti, anul trecut, conform datelor Ministerului Finanţelor, a înregistrat o cifră de afaceri de 148.250.834 milioane lei, un profit de 1,5 milioane lei şi un număr mediu de 212 salariaţi. Meximpex, în 2015, a înregistrat un număr mediu de numai 7 angajaţi, o cifră de afaceri de 11.659.091 milioane lei şi un profit de puţin peste un milion de lei.
AGERPRES