2023 nu se anunţă deloc un an uşor pentru românii care au datorii la bănci. Ce se va întâmpla cu creditele românilor în acest an şi ce planuri au băncile pentru următoarele 12 luni?
Ce trebuie să ştie toţi românii cu privire la relaţia pe care o vor avea cu băncile în anul 2023?
În acest an, creditarea ar putea să încetinească, în special când vorbim despre creditele acordate în moneda naţională, în condiţiile în care dobânzile vor mai creşte.
Dacă inflaţia continuă să rămână la valori ridicate şi în 2023, Banca Naţională ar putea majora din nou dobânda de politică monetară, care a încheiat anul 2022 la valoarea de 6,75%. Nivelul prognozat de BNR pentru rata inflaţiei fiind de 11,2% pentru 2023, faţă de rata de 16,3% estimată pentru 2022.
Creditul privat ar putea să încetinească în 2023, în condiţiile în care dobânzile vor creşte. Acest tip de credit reprezintă cea mai importantă sursă de finanţare a economiei reale şi a înregistrat o revigorare în 2022, avansând cu un ritm mediu de circa 16% în primele 10 luni de anul trecut, peste valorile din 2021.
Creditarea ar putea fi ajutată de continuarea programelor guvernamentale IMM Invest pentru creditarea corporate şi Noua casă pentru ipotecare sau a altor programe.
Creditele pentru populaţie în lei ar putea să nu fie nici în 2023 motorul principal, ca şi în ultimii doi ani, viteza de creştere fiind mai mare pe palierul creditelor corporate în lei.
Pe de altă parte, creditele în valută, cu dobânzi mai mici decât la finanţările în lei, ar putea să fie mai atractive pentru firme, transmite Mediafax, citând ZF.
2022 se anunţă un an excelent pentru băncile din România
Sistemul bancar din România, format din 34 de bănci, a înregistrat în primele nouă luni din 2022 un profit net record de peste 7,6 mld. lei, în creştere cu circa 20% faţă de câştigul din 9 luni/2021, conform datelor BNR.
Vorbim aşadar despre cel mai bun câştig din intervalul de 9 luni din ultimii ani pentru bănci, după ce în 9 luni/2021 câştigul preliminar a fost de 6,4 mld. lei.
În acest ritm, băncile pot ajunge la final de 2022 la un nou câştig istoric, de peste 9 mld. Lei. Totul depinde însă şi de ajustările ce pot să apară din cauza expunerii mari a băncilor pe titluri de stat.
Băncile continuă procesul de restructurare şi digitalizare
În 2023, restructurarea sistemului bancar este aşteptată să continue, având în vedere şi contextul tensionat, cu război la graniţă, criză energetică şi perspectiva încetinirii economiei, băncile urmând să mizeze mai mult pe digitalizare.
Pandemia a determinat o creştere accentuată a operaţiunilor digitale, intensificând tendinţa de închidere a sucursalelor bancare.
În 2022, ritmul restructurării în bănci a încetinit, în timp ce profiturile au atins niveluri record. Un număr de doar 88 de sucursale şi agenţii bancare s-au închis în ultimul an, în timp ce numărul angajaţilor a fost după 9 luni/2022 mai mare cu 82 faţă de situaţia de la sfârşitul primelor 9 luni din 2021.