"Riscurile legate de criza din zona euro indică faptul că nota AAA stabilă a Marii Britanii are o capacitate redusă de a absorbi şocuri bugetare şi macroeconomice suplimentare fără o implicaţie pentru rating", scrie Moody’s în raportul citat de Agerpres.
Agenţia acordă, totuşi, o notă bună ţării pentru cei patru factori de care depind stabilirea ratingului, şi anume stabilitatea instituţională, stabilitatea financiară bugetară, fundamentele economice pe termen lung şi sensibilitatea la risc.
Marea Britanie are "una din economiile cele mai competitive dintre cele mai dezvoltate ale lumii", este de părere Moody’s, adăugând că ţara are, de asemenea, un trecut pozitiv în ce priveşte lupta împotriva deficitului şi a datoriei publice.
Cu toate acestea, Marea Britanie se confruntă cu "provocări deosebite şi în creştere", indică raportul amintit. "Perspectiva macroeconomică pe termen scurt s-a diminuat, fapt ce va încetini ritmul consolidării bugetare", este de părere Moody’s.
"În consecinţă, perspectiva asupra ratingului va fi probabil sensibilă la evoluţii viitoare ale crizei care afectează zona euro, deşi Marea Britanie nu este membru al Uniunii monetare", încheie agenţia Moody’s