De mii de ani, oamenii au încercat să schimbe caracteristicile naturale ale alimentelor. Treptat, sub presiunea concurenței, substanțele și procedeele utilizate au avut din ce în ce mai puține în comun cu tehnicile și rețetele inițiale. În acest moment, există 362 de aditivi alimentari (celebrele E-uri) aprobați pentru utilizare în industria alimentară din Uniunea Europeană – conservanți, antioxidanți, antibiotice, stabilizatori, emulsificatori, regulatori de aciditate, aromatizanți, coloranți etc.
Cei mai mulți consumatori au tendința să se uite cel puțin circumspect la un produs pe a cărui etichetă se află aditivi. Totuși, e greu să trecem cu vederea faptul că aceste substanțe oferă și o serie de avantaje. „Principalele beneficii sunt siguranţa alimentară în ceea ce priveşte produsele alterabile, viaţă lungă la raft pentru majoritatea alimentelor prelucrate, ameliorarea calităţii unor materii prime (de exemplu, făina de grâu), caracteristici senzoriale plăcute şi constante“, explică dr ing. Luminiţa Anca Georgescu, conferențiar în cadrul Facultății de Știință și Ingineria Alimentelor de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
Dar impactul E-urilor merge și mai departe. În opinia lui Radu Silaghi-Dumitrescu, conf. dr în cadrul Facultății de Chimie și Inginerie Chimică de la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, „în condițiile în care creșterea populației planetei amenință să ducă spre crize alimentare și în condițiile crizelor economice succesive, aditivii de sinteză pot îndulci o soartă care va fi inevitabil amară pentru mulți“.

Între teorie și practică
Nu se poate trece cu vederea nici faptul că printre E-urile certificate de Comisia Europeană se află și substanțe naturale. „Din această cauză, tonul negativ al unor exprimări de tipul «ce multe E-uri conține!» ar trebui să dispară. Dacă E-urile din acel produs se întâmplă să fie, de exemplu, vitamine din natură sau ceară de albine, atunci nu avem motive de critică“, afirmă Radu Silaghi-Dumitrescu.
Nu este deloc neadevărat, în același timp, că aditivii au și efecte mai puțin benefice. De exemplu, ei stimulează apetitul. „Prin aspectul, prin gustul și savoarea mâncării, prin menținerea în timp a caracteristicilor organoleptice ale alimentului, acesta  "se cere" a fi consumat.
Este suficient să privim pe stradă și nu putem să nu observăm creșterea numărului persoanelor supraponderale. Pentru că omul modern depune un efort fizic mult mai redus decât strămoșii săi și, cu toate acestea, mănâncă mai mult și cu o structură a dietei total diferită“, spune prof. univ. Florin Dan Irimie, șeful Departamentului de Biochimie şi Inginerie Biochimică din cadrul universității clujene. În același timp, arată el, unii aditivi pot fi alergeni, pot crește gradul de absorbție a grăsimilor, pot conduce la disfuncții renale, pot declanșa guta și, nu în ultimul rând, sunt sau pot fi cancerigeni.
În opinia dr ing. Luminiţa Anca Georgescu, E-urile duc la dependenţa consumatorilor de produse care „arată bine“, fără a fi valoroase din punct de vedere nutriţional. „Deşi este posibil să nu fie aşa, consider că un produs aditivat excesiv are ceva de ascuns. Legea nu permite folosirea aditivilor în scopul mascării defectelor de fabricaţie sau al inducerii în eroare a consumatorilor, dar istoria recentă dovedeşte că lăcomia unor producători este mai presus de lege“, adaugă ea.
De fapt, acesta pare a fi călcâiul lui Ahile al siguranței alimentare. „E-urile nu sunt cu desăvârșire rele și nu au fost inventate ca să omoare oameni. Problema este că nu există, cel puțin în România, un sistem corect de monitorizare și control. În aceste condiții, tendința producătorilor va fi să depășească limitele maxime admise, iar în unele situații acest lucru poate fi extrem de periculos pentru sănătate“, arată Alina Jiletcovici, medic specialist în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice la cabinetul „Moșilor“ din Capitală.

Costuri mărite, mâncare scumpă
Sorin Minea, proprietar al producătorului de alimente Angst și președinte al patronatelor din industria alimentară Romalimenta, este și el de acord că aditivii trebuie folosiți cu măsură. „Noi am scos din produsele noastre tot ce s-a putut scoate. În unele cazuri, nu am putut renunța pentru că pur și simplu clienții cer anumite rețete. Însă e clar că există fabricanți care folosesc anumiți aditivi cu singurul scop de a ieftini produsele“, explică acesta.
Minea nu crede că este posibil să elimini toți aditivii utilizați în industria alimentară. „În primul rând, unele substanțe, cum ar fi salpetrul, vitamina C, zahărul sau sarea, sunt folosite de mii de ani fără probleme. În al doilea rând, nu te poți baza doar pe substanțe extrase din plante și legume, având în vedere costurile. Și, nu în ultimul rând, dovezile privind efectele negative ale mult hulitelor E-uri sunt de multe ori controversate și se referă întotdeauna la depășirea cantităților admise“, afirmă el. Dar eliminarea aditivilor (cel puțin a celor de sinteză) ar influența și în alt mod costurile în industria alimentară: modul de ambalare și de depozitare al produselor ar trebui schimbat, având în vedere că acestea s-ar strica mult mai repede.
Nici transporturile de alimente nu ar mai arăta la fel într-o lume fără E-uri. Caroseriile simple utilizate azi ar trebui înlocuite cu unele izoterme, care costă în plus, în funcție de dimensiunile vehiculului, între 1.000 și 10.000 de euro. Preț la care se adaugă cel al agregatului frigorific necesar pentru a păstra temperatura controlată (în funcție de dimensiunile spațiului pe care trebuie să-l climatizeze, un astfel de aparat costă între câteva sute și câteva mii de euro). Dar și consumul sporit (cu circa zece procente) de combustibil.
Și cu siguranță că nici comerțul nu ar mai fi ca cel de azi. Magazinele ar avea nevoie de mai multe camere frigorifice (cu toate costurile suplimentare care decurg de aici), iar obiceiurile de consum, cel mai probabil, s-ar schimba – de la cărucioarele umplute cu vârf de câteva ori pe lună ne-am întoarce la cumpărăturile aproape zilnice. „Asta ar putea avantaja micile magazine de proximitate în defavoarea supermarketurilor și hipermarketurilor“, crede Marin Tudose, proprietarul unui magazin de la marginea Bucureștiului.

Ideal vs real
Iar efectele unei lumi fără E-uri nu s-ar opri aici. 89 de milioane de tone de alimente ajung anual la gunoi în Uniunea Europeană (însemnând cam 179 de kilograme pe locuitor). Până în 2020, avertizează un studiu al Comisiei Europene, risipa ar putea crește cu circa 40%, ajungând la 128 de milioane de tone anual. Gospodăriile (42% din total) și producătorii (39%) își împart aproape egal responsabilitatea pentru mâncarea aruncată în UE.
Toate acestea au loc în situația în care foarte multe din alimentele vândute pe continent conțin aditivi care le fac mai puțin perisabile. Ce s-ar întâmpla dacă mâncarea de la supermarket nu ar conține conservanți sau substanțe care să împiedice dezvoltarea de microorganisme? „Cel mai probabil, ar crește mult cantitatea de alimente aruncate. Pentru noi, asta ar însemna majorarea cantităților de deșeuri care trebuie ridicate, transportate și neutralizate“, consideră reprezentantul unei companii de salubritate din nordul țării. „La tarifele actuale, o astfel de situație ne-ar duce pe pierdere. Astfel încât am fi nevoiți să creștem prețurile“, adaugă acesta.
Mai toate potențialele schimbări pe care le-ar aducerenunțarea la E–uri se traduc, așadar, în costuri mărite. Iar acesta este un argument aproape imbatabil, așa că șansele ca aditivii să dispară din viața noastră sunt cvasiinexistente. Ceea ce face ca „salvarea“ să fie mai degrabă individuală. „Fiecare poate să aibă o alimentație sănătoasă, depinde cât de tare își dorește și de ce eforturi este dispus să facă pentru acest lucru“, spune medicul Alina Jiletcovici.
Problema este dacă o astfel de atitudine poate fi îmbrățișată de majoritatea oamenilor. Monica-Ioana Tosa, profesor doctor în cadrul catedrei de Biochimie și Inginerie Biochimică a Universității „Babeș-Bolyai“, crede că o alimentație la scară largă fără E-uri nu mai este posibilă în secolul XXI.
„Criza alimentară preconizată deja în anii ‘70, peste care se suprapune criza economică actuală, însoțită de polarizarea puterii economico-financiare și de accentuarea diferențelor între clase sociale și între țări, ne obligă să acceptăm alimente neconvenționale, pentru a caror obținere E-urile sunt esențiale“, consideră aceasta. La rândul său, Luminiţa Anca Georgescu crede că lumea modernă nu va exista fără aditivi. „E ca şi cum, după descoperirea focului, am renunţa la el. Industria alimentară, de la noi sau din orice altă ţară civilizată, nu poate exista, actualmente, fără aditivi“, conchide aceasta.
E-uri celebre
Cele mai nocive E-uri ar fi coloranții – E102 Tartrazine, E110 Sunset Yellow, E123 Amaranth, E124 Cochineal Red, E129 Allura Red și E151 Brilliant Black; conservanții – acidul benzoic (E210), benzoatul de potasiu (E212), benzoatul de calciu (E213), propylparaben (E216), dioxidul de sulf (E220), sulfitul de calciu (E226), sulfitul și metabisulfitul de sodiu (E221 și E223) și azotatul de potasiu (E249); îndulcitorii – Aspartamul (E951) și zaharina (E954); glutamatul monosodic (E621).
Printre cei mai folosiți aditivi se numără E210 benzoat de sodiu (folosit la răcoritoare, lapte, carne, dulciuri), E250 azotatul de sodiu (carne), E420 sorbitol (dulciuri), E621 glutamat monosodic (potențiator de aromă), E200 acidul sorbic (lactate, panificație, răcoritoare), E330 acidul citric (răcoritoare) sau E300 acidul ascorbic (panificație, carne, băuturi).
E-urile nu sunt cu desăvârșire rele și nu au fost inventate ca să omoare oameni. Problema e că nu există un sistem corect de monitorizare și control. Alina Jiletcovici, medic nutriționist

362 de aditivi alimentari (naturali și de sinteză) sunt aprobați pentru utilizare la nivelul UE, având un indicativ format din litera E și trei sau patru cifre

179 kg de alimente pe cap de locuitor se aruncă, anual, în UE. Dacă produsele ar fi mai perisabile, această cantitate, cel mai probabil, ar crește semnificativ.