"Dacă ne dorim cu adevărat să progresăm în domeniul relaţiilor bilaterale, trebuie să învăţăm să ne respectăm reciproc diferenţele şi să ne obişnuim să trăim în mod paşnic cu acestea. În caz contrar, noi suntem dispuşi să suportăm alţi 55 de ani în aceeaşi situaţie", de blocadă impusă de Washington, a declarat Castro.

"Noi ne-am exprimat în multiple ocazii disponibilitatea de a purta un dialog respectuos cu SUA, de la egal la egal, fără a compromite independenţa, suveranitatea şi autodeterminarea naţiunii", a adăugat Raul Castro, în cadrul închiderii celei de-a doua sesiuni parlamentare anuale.

"Noi nu le cerem Statelor Unite ale Americii să îşi schimbe sistemul politic şi social şi, drept urmare, nici nu vom accepta negocierea sistemului nostru", a subliniat şeful statului cubanez. Cu ocazia ceremoniei de omagiere a fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela, Raul Castro şi Barack Obama au fost protagoniştii unei strângeri de mână istorice a cărei imagine a făcut înconjurul lumii. Cuba şi SUA nu mai întreţin relaţii diplomatice din 1961, notează AFP.
Sursa: Agerpres