Luna septembrie marchează al șaselea an al intervenției Federației Ruse în războiul civil sirian. O strategie flexibilă și fermă, diferită de strategiile occidentale ezitante și amestecate, a permis Moscovei să își atingă obiectivul de a preveni căderea regimului Bashar al Assad. O analiză semnată de Robert E. Hamilton, profesor asociat de studii eurasiatice la Colegiul de Război al Armatei SUA, pentru Eurasiareview, arată care sunt riscurile urmăririi statutului de mare putere a Rusiei.

Kremlinul s-a reinstalat și ca jucător în geopolitica Orientului Mijlociu. La doar doi ani de la intervenție, experții salutau victoria Kremlinului.

La patru ani după aceste declarații premature, mare parte din Siria rămâne în afara controlului Rusiei și al aliaților săi, care par să nu aibă idee cum să-și transforme succesul militar într-o victorie politică.

Rusia și Turcia, la un pas de un conflict militar direct

Forțele Democratice Siriene (SDF), susținute de o mică, dar puternică prezență militară americană, controlează încă o treime din nord-estul țării. O garnizoană americană și zona de securitate din jurul ei domină Al Tanf, regiune în care se întâlnesc granițele siriană, iordaniană și irakiană.

Provincia volatilă Idlib, din nord-vestul Siriei, găzduiește o serie de grupări – de la fosta ramură siriană al Qaeda până la milițiile sprijinite de turci, toate decise să-l alunge pe Assad. O escaladare la începutul anului 2020 aproape că au împins Rusia și Turcia într-un conflict militar direct. După ce a eșuat în încercarea de a reconstrui armata siriană și de a-și asuma conducerea războiului, Rusia și-a întărit contingentul din Siria, pe care unele estimări îl dau acum la 13.000.

Lupta Rusiei de a ieși din Siria este o problemă

Oboseala publicului rus în privința aventurilor Kremlinului peste granițe este tot mai mare. Un sondaj recent realizat de Centrul Rus Levada a constatat că doar 32% dintre ruși spun că e important ca Rusia să fie o superputere respectată de alții, în timp ce 66% cred că un nivel ridicat de viață este mai important decât a fi o putere majoră.

Lupta Kremlinului de a se extrage din război nu este singura sa enigmă geopolitică. Prezența evidentă a Rusiei în Ucraina a intrat în al șaptelea an. Haosul lăsat în urmă după retragerea SUA din Afganistan poate forța Moscova să-și sporească prezența militară și în Asia Centrală. Luate împreună, aceste desfășurări ar putea tensiona resursele de putere militară încă limitate ale Rusiei.

Desfășurările militare nu liniștesc preocupările rușilor obișnuiți

Deși ar putea alimenta viziunea Kremlinului despre sine ca o putere în creștere și nevoia sa de a concura cu Occidentul, în special cu SUA, desfășurările militare nu liniștesc preocupările rușilor obișnuiți. Rusia nu este o democrație, dar guvernul trebuie să fie atent la voința oamenilor.

În cele două decenii de când se află la putere, legitimitatea lui Putin s-a bazat fie pe administrarea economiei, fie pe capacitatea sa de a proteja Rusia de presupusa amenințare reprezentată de Occident.

Majoritatea rușilor vede acum Occidentul ca un aliat

Având în vedere preferința clară a publicului rus pentru pâinea de toate zilele și nu pentru arme și faptul că PIB-ul real pe cap de locuitor rus a fost mai mic în 2020 decât în ​​2008, argumentul economic nu are fundament. Teama de Ocident, care a atins apogeul în timpul crizei din Ucraina, in 2014, a scăzut până la punctul în care majoritatea rușilor vede Occidentul fie ca un aliat (44%), fie ca un prieten (13%). Doar 29% îl consideră un rival și 5% văd în Occident un inamic.

Cu excepția cazului în care este capabilă să-și echilibreze dorința de a obține un statut de mare putere cu capacitatea de a aborda preocupările rușilor, pentru Moscova, incursiunea geopolitică cu mize mari ar putea fi mai costisitoare decât anticipase.

Sursa foto: Dreamstime