Şeful Statului Major britanic, generalul Sir Peter Wall, a declarat că războiul cibernetic va fi esenţial pentru forţele armate şi a explicat cum trebuie să se schimbe armata după un deceniu în Afganistan şi Irak.
Sir Peter a afirmat că, în pofida încheierii respectivelor campanii, peisajul internaţional reprezintă acum o mai mare provocare.
Marea Britanie trebuie să fie pregătită "politic, mental, emoţional şi militar să intervină în interes naţional, dacă este nevoie". În timpul războaielor din Afganistan şi Irak, "aversiunea opiniei publice faţă de risc a sporit pe măsură ce campaniile trenau", a spus el.
Operaţiunile viitoare vor fi mult mai scurte, aşa cum a fost misiunea franceză care i-a învins pe luptătorii islamişti din Mali, anul acesta. În astfel de cazuri, capacitatea comandanţilor "de a-şi asuma riscuri operaţionale şi a păstra iniţiativa" va fi decisivă.
"Ca naţiune, trebuie să ne recalibrăm toleranţele, dacă vrem să obţinem rezultate decisive în viitor", a subliniat el.
Comentariile sale survin la o săptămână după ce Curtea Supremă a decis că Guvernul are datoria să-şi apere soldaţii şi drepturile omului de care se bucură aceştia, chiar pe câmpul de luptă. Această decizie permite deschiderea unor acţiuni pentru acordarea de despăgubiri, în cazurile în care au murit sau au fost răniţi soldaţi, pentru că nu li s-au asigurat echipamentele sau vehiculele adecvate.
Actualii şi foştii comandanţi au atras deja atenţia că verdictul ar putea limita iniţiativa şi puterea de decizie a ofiţerilor pe câmpul de luptă, care s-ar putea teme că vor fi traşi la răspundere dacă ordinele lor duc la moartea soldaţilor.
Lord West, fost comandant al forţelor navale, a declarat săptămâna aceasta că este "un total nonsens" să se aplice astfel legislaţia în domeniul drepturilor omului. Sir Peter a afirmat, la Institutul Regal al Forţelor Armate Reunite că va dura până când va fi clar impactul hotărârii Curţii Supreme. "Pot asigura auditoriul că verdictul nu va afecta deciziile luate în toiul luptei", a spus el.
Sir Peter a mai spus că ameninţarea războiului cibernetic reclamă "gândire şi acţiune diferite" din partea forţelor armate.
El a precizat: "Capacitatea de apărare şi atac în vederea cuceririi şi păstrării iniţiativei vor fi premisa obligatorie a unor operaţiuni încununate de succes".
Şeful Statului Major al forelor defensive, Sir David Richards, atrăsese deja atenţia că forţele armate "trebuie să manevreze în spaţiul cibernetic cu acceaşi uşurinţa ca pe sol, în apă sau în aer".
La rândul său, Sir Peter a declarat: "Capacităţile cibernetice trebuie să fie pe deplin integrate în sistemele noastre de planificare, comandă şi control". El a recunoscut că recrutarea unor astfel de "războinici cibernetici" va fi o provocare. "Educaţia şi calităţile personale ale luptătorilor noştri cibernetici vor fi o provocare pentru comportamentul militar mai linear şi, de aceea, trebuie să ne gândim bine cum îi recrutăm".
Sursa: Rador
Războaiele viitorului vor fi scurte, crâncene şi sângeroase
30 iunie 2013, 23:04
Ultima modificare în 1 iulie 2013, 02:04
Operaţiunile viitoare vor fi intervenţii scurte şi crâncene, iar comandanţii vor trebui să-şi asume riscuri. Câştigarea unor asemenea conflicte va reclama "recalibrarea toleranţelor" de către opinia publică şi forţele armate.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Ce cred australienii despre FERENTARI
- Dacă preşedintele FED s-ar apuca să scuture pomul, jumătate din lume ar cădea
- Qatar, un nume de talie globală
- Sute de tineri români vor să trăiască „visul chinezesc”
- Vicepreşedintele american i-a cerut preşedintelui ecuadorian să îi refuze azilul politic lui Snowden
- RECORD: Temperaturi de 50 de grade Celsius în SUA
- Turcia aşteaptă sprijinul Germaniei pentru aderarea la UE
- EVALUAREA NAŢIONALĂ: 87 de elevi bucureşteni au luat note de 10, atât la matematică, cât şi la limba română
- Ţara cu cea mai bună reputaţie în străinătate
- Băsescu, despre mesajul eronat privind Ziua Imnului: „Este inadmisibil. Vor răspunde cu 10% din salariu”