Razboi aerian pentru un contract de 60 milioane USD

Problemele aparute intre celebra companie franceza Eurocopter si societatea brasoveana au ajuns sa fie transate la cel mai inalt nivel, fiind puse in discutie de insusi premierul Adrian Nastase, in sedinta de Guvern din 2 octombrie a.c. sefului Guvernului i s-a adus la cunostinta pe canale diplomatice ca firma privata Eurocopter Romania, creata prin asocierea dintre Eurocopter si IAR, are nemultumiri legate de modul in care evolueaza activitatea sa, din cauza opozitiei manifestate de conducerea

Problemele aparute intre celebra companie franceza Eurocopter si societatea brasoveana au ajuns sa fie transate la cel mai inalt nivel, fiind puse in discutie de insusi premierul Adrian Nastase, in sedinta de Guvern din 2 octombrie a.c. sefului Guvernului i s-a adus la cunostinta pe canale diplomatice ca firma privata Eurocopter Romania, creata prin asocierea dintre Eurocopter si IAR, are nemultumiri legate de modul in care evolueaza activitatea sa, din cauza opozitiei manifestate de conducerea societatii brasovene. Mai precis, se reclama faptul ca directorul acesteia, Neculai Banea, se opune cedarii contractului detinut de IAR pentru modernizarea elicopterelor Puma, destinate MApN in favoarea Eurocopter Romania. Doua zile mai tarziu, premierul a plecat in Franta, astfel ca interesul sau pentru operatiunile companiei franceze in tara noastra a fost pus pe seama faptului ca se pregatea sa raspunda la eventualele intrebari care i-ar fi putut fi adresate pe acesta tema in Franta.
Dupa cateva zile, Neculai Banea a demisionat fara nici o explicatie. Banea nu avea de ce sa demisioneze tocmai acum, cand IAR are perspective economice de invidiat, fiind singura uzina cu capital de stat complet restructurata si cu contracte certe in valoare de peste 163 de milioane de dolari. Banea si-a inaintat demisia ministrului industriilor si resurselor, in subordinea caruia se afla IAR, chiar in ziua in care s-a deschis acreditivul in valoare de 89 de milioane de dolari pentru contractul cu Emiratele Arabe, tara pentru care uzina de la Brasov trebuie sa livreze 25 de elicoptere Puma total modernizate.
In mod oficial, misterul demisiei lui Banea a fost dezlegat de generalul Decebal Ilina, secretar de stat, seful Directiei Speciale din cadrul Ministerul Industriei si Resurselor (MIR), care ne-a declarat ca gestul directorului de la IAR a intervenit pe fondul „tensionarii relatiilor cu Eurocopter”. Banea s-a opus vehement cererii Eurocopter Romania de a ceda in favoarea acesteia contractul pe care uzina il are cu MApN pentru modernizarea a 24 de elicoptere de tip Puma, argumentele sale fiind de ordin moral si economic. Cedarea contractului ar fi insemnat ca IAR pierdea un client important si, implicit, o suma consistenta de bani. Uzina a construit si livrat Armatei, pana in prezent, sapte din cele 24 de aparate de zbor modernizate, care au fost deja platite, alte 17 urmand sa fie realizate de acum incolo. Valoarea acestora, care reprezinta si miza bataliei, se ridica la aproximativ 60 de milioane de dolari.
In 2000, la data asocierii dintre IAR si Eurocopter, in urma careia a rezultat Eurocopter Romania, societate pe actiuni la care firma franco-germana detine pachetul majoritar, IAR avea un singur contract cert, cel cu MApN. Cu ocazia negocierii contractului de asociere, partea romana a tinut sa stipuleze si o clauza referitoare la programul SOCAT, conform careia transferul acestuia se poate realiza numai cu acordul beneficiarului – statul roman – prin MApN si a partilor implicate – IAR si Elbit System.
Conform generalului Decebal Ilina, „cu dorinta Eurocopter Romania trebuie sa fie de acord si Armata, iar aceasta nu cred ca accepta sa se transfere contractul. Personal, sunt unul dintre aparatorii punctului de vedere romanesc. Cred ca asocierea cu Eurocopter a fost cea mai buna solutie la acea vreme. Daca nu s-ar fi produs, IAR ar fi pierdut licenta data de Eurocopter pentru elicopterul Puma. Colaborarea dintre cele doua companii a fost fructuoasa in timp, de aceea cred ca asocierea nu a fost o idee rea, dar acum trebuie sa negociem astfel incat sa iasa cum e mai bine pentru noi”.
Secretarul de stat a precizat ca, in acest moment, partea romana nu a luat o decizie privitoare la abandonarea IAR in favoarea Eurocopter Romania, dar un punct de vedere oficial din partea Armatei, direct implicata in programul SOCAT, nu a putut fi obtinut, in ciuda eforturilor noastre. Pentru multi, IAR este un subiect tabu.
„Transferul contractului creeaza niste probleme, pentru ca noi detinem licente pentru sistemul SOCAT, iar acestea nu pot fi preluate fara acordul nostru. Elbit a dezvoltat acest program cu MApN si nu poate fi preluat pur si simplu de catre altcineva”, explica Robert Koren. El nu exclude, insa, posibilitatea ca Elbit sa se inteleaga cu firma-mama – Eurocopter.
Opozitia lui Banea fata de cedarea contractului, precum si a reprezentantilor MApN, a pus Eurocopter intr-o situatie delicata. Singurul sprijin pe care il poate obtine si la care a apelat poate veni din partea inaltilor demnitari romani, a caror interventie ar putea conta, in special, in fata Frantei, in contextul in care Romania bate la portile Europei. La finele saptamanii trecute, MIR a trimis o adresa la IAR prin care se stabilea data de 29 moiembrie pentru sedinta AGA in care va fi numit un director general interimar, pe o perioada de trei luni. Pentru Banea, acest raspuns la demisia sa echivaleaza cu cedarea autoritatilor in fata Eurocopter. „Am crezut ca sunt angajat sa aduc beneficii celor care m-au angajat si ma asteptam ca ei sa ma sustina. M-am inselat”, concluzioneaza Banea.    N

Evolutia principalilor indicatori la iar ghimbav
An    Cifra de afaceri    Profit net    Personal
2000    167 miliarde lei    1,4 miliarde lei    1998
2001    386 miliarde lei    1,1 miliarde lei    1703
2002    554 miliarde lei    1,7 miliarde lei    1350
2003*    1.192 miliarde lei    8,2 miliarde lei    1275
* – previziuni BVC