Război imobiliar. Miza: un proiect de locuinţe din Băneasa

Euromall, companie controlată de israelienii Moshe Turgeman şi Tomer Barhom, cere despăgubiri de 7,3 mil. euro fondului austriac de investiţii Immofinanz, pe motiv că acesta nu a respectat un contract ce privea dezvoltarea unui ansamblu rezidenţial în Băneasa.

Cererea Euromall a fost depusă la Curtea de Arbitraj a Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi urmează a fi luată în discuţie începând cu luna martie. Practic cele două părţi au încheiat un contract în 22 noiembrie 2007 în vederea dezvoltării unui proiect rezidenţial pe strada Gheorghe Iancu Siseşti nr. 129-133. Cei doi parteneri au înfiinţat societatea IE Băneasa Project SRL, în care fiecare deţine părţit egale, şi prin intermediul ei au achiziţionat un teren în suprafaţă de 63.140 mp. Immofinanz a împrumutat societatea nou formată, în calitate de acţionar, cu 24,5 mil. euro, bani care au fost utilizaţi, în mare parte, pentru cumpărarea terenului, iar Euromall a participat la înfiinţarea companiei cu 2 mil. euro.

Criza a determinat ambii investitori să cadă de acord ca proiectul să fie blocat până la sfârşitul anului 2012, urmând ca ulterior să se reîntâlnească, iar dacă condiţiile pieţei s-ar fi îmbunătăţit, să implementeze proiectul. Părţile au început să negocieze reluarea lucrărilor la proiect încă din septembrie 2013, în principal pentru că Planul Urbanistic Zonal urmează să expire în martie anul acesta, iar obţinerea unui nou PUZ în aceeaşi parametri cu cei anteriori era probabil imposibilă, conform consultanţilor angajaţi de investitori (firmele Colliers, Coldwell, Uri Blumenthal, Alpha Studio).

Problema a apărut însă în momentul în care Immofinanz a respins ideea începerii proiectului şi în noiembrie anul trecut a iniţiat procedura de achiziţie a părţilor sociale deţinute de Euromall, subliniid faptul că proiectul nu este profitabil în condiţiile actuale de piaţă. Banii oferiţi de Immofinanz: 100 de lei. „Societatea noastră a respins această ofertă ca fiind în mod vădit neserioasă, deoarece nu reflecta valoarea reală a patrimoniului societăţii IE Băneasa Project“, se arată în cererea arbitrală înaintată de Euromall.

Conform ultimelor previziuni şi planuri propuse de Euromall profitul brut al vehiculului investiţional ar fi fost de 43,7 mil. euro. Din acest rezultat, IE Băneasa Project, trebuie să ramburseze valoarea împrumuturilor acordate de Immofinanz, respectiv 26,25 mil. euro. Astfel rezulta un profit net de 14,6 mil. euro care ar trebui împărţit în mod egal între cei doi asociaţi, rezultând suma de 7,33 mil. euro pentru Euromall şi 33,2 mil. euro pentru Immofinanz (inclusiv împrumutul restituit).

„Nu îşi propune nimeni să lichideze societatea. Ideea e să se dezvolte proiectul, nu să se vândă terenul. Şi Immofinanz vrea să continue, dar nu în parteneriat cu Euromall şi, în plus, vor să înceapă când decid ei de cuviinţă. Vânzarea terenului ar însemna pierdere. Eu cred că anul acesta se va judeca cererea. Probabil spre sfârşitul anului ar trebui să avem o soluţie“, a declarat pentru Capital Cornel Popa, partener al casei de avocatură Ţuca Zbârcea şi Asociaţii, care reprezintă Euromall în acest dosar.

Cele două companii au mai avut în trecut două colaborări. În 2007, Euromall a vândut către Immofinanz centrul comercial Euromall din Piteşti pentru suma de 87 mil. euro. Centrul din Piteşti a fost finalizat în luna mai a anului 2007 şi are o suprafaţă utilă de 32.000 mp. Immoeast a mai achiziţionat într-un contract de tip forward-purchase (plata şi trecerea în posesie se face pe parcurs ce lucrările de construcţie avansează) centrul Euromall Galaţi, tranzacţie de 60 mil. euro, încheiată în aprilie 2010. Immofinanz a început încă din acea perioadă o campanie de dizolvare a parteneriatelor în care se angajase în perioada de vârf a pieţei, fie prin vânzarea participaţiilor sale, fie prin achiziţia celor deţinute de partenerii lor. Această strategie a culiminat în iunie 2011 prin preluarea integrală a Adama, specializată în dezvoltarea de proiecte rezidenţiale. De atunci, Adama se ocupă de iniţierea tuturor proiectelor rezidenţiale ale Immofinanz în România.

Fondul austriac de investiţii Immofinanz, a cărui proprietăţi locale reprezintă 9,9% din portofoliul total al companiei, a înregistrat venituri din închirieri în România de 24,5 mil. euro, în primul semestru al anului financiar 2013/2014, în creştere de la nivelul de 23,6 mil. euro, în perioada similară a anului trecut.

Grupul deţine în România 88 de proprietăţi (17 investiţii finalizate, 11 în curs de dezvoltare şi 60 de proiecte în curs de analiză), cu o valoare de 999,2 mil. euro (657 mil. euro – investiţiile finalizate, 38 mil. euro – proiecte în curs de dezvoltare şi 304,2 mil. euro – proiecte în curs de analiză). Portofoliul curent de investiţii este constituit din nouă clădiri de birouri (13,4% din totalul portofoliului de clădiri de birouri), cinci proprietăţi în zona de retail (10,6% din întregul portofoliu de retail) şi trei centre logistice (3,2% din întregul portofoliu de logistică).

Citiţi aici cererea formulată de Euromall