Într-unul dintre reportajele mele din Israel și din teritoriile palestiniene, în 2003, am ajuns la Tel Aviv la câte zile după un dublu atentat lângă stația de autobuz. La locul exploziilor, un memorial cu lumânări și câteva fotografii îi aminteau pe cei 23 de morți. Apoi am mers la Betleem, în Cisiordania, un oraș la care accesul era blocat cu excepția ziariştilor și a altor câțiva și, de aceea, gol de turiștii care alimentează economia locală, iar Piaţa Ieslei, cu Biserica Nașterii Domnului, era un deșert, restaurantele și magazinele de artizanat fiind închise.

Spre deosebire de alte momente, nu se înregistrau lupte în orașul în care s-a născut Isus, dar primarul, un creștin, mi-a vorbit despre șomaj, despre lipsa de perspective a tinerilor, despre frustrarea palestinienilor care au crezut că Acordurile de la Oslo semnate de OEP și de Israel cu un deceniu mai devreme aveau să aducă pacea, scrie Diário de Notícias.

La întoarcere, la un punct de control în drum spre Ierusalim, au venit să-mi vândă un keffiah (acea eşarfă în alb şi negru purtată de palestinieni – n.red.). Nu m-am simțit la largul meu ca urmare a atenției soldaților israelieni cu mitraliere, aceiași care după câteva minute s-au uitat la pașaport și m-au lăsat să trec.

Aceasta s-a întâmplat acum aproape 20 de ani și între timp m-am întors. La o cină cu unul dintre fii lui Shimon Peres, unul dintre fondatorii Israelului și împreună cu Yitzhak Rabin și Yasser Arafat laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1994, acesta mi-a explicat că israelienii au învățat să trăiască aproape fără să se gândească la palestinieni. Zidul și tehnicile de securitate consolidate reușiseră să oprească atentatele și astfel, fără teroarea permanentă de dinainte, viața a continuat în națiunea start-up.

De asemenea, cu un electorat mai la dreapta de la sosirea masivă a evreilor din fosta URSS, politicienii israelieni motivaţi să negocieze o soluție a conflictului cu Fatah, principalul partid al OEP, aproape au dispărut, adăuga Chemi Peres, investitor în startup-uri și președinte al fundației create de tatăl său, un pacifist care a devenit șeful statului evreu.

Ei bine, viața nu se desfăşoară întotdeauna atât de liniştit pentru israelieni, deoarece cu o oarecare regularitate rachetele lansate de Hamas din Fâșia Gaza ucid și, mai ales, terorizează, întrucât eficacitatea sistemului antirachetă israelian este enormă, dar nu de 100%. Riposta israeliană este adesea mai letală, deoarece Gaza are o densitate imensă a populației, iar Hamas nu se prea îngrijeşte să îndepărteze instalațiile militare de clădirile cu civili. Astfel, încearcă să se protejeze în acest fel și, în afară de aceasta, în final, contabilitatea morților joacă în favoarea strategiei de victimizare în ochii lumii.

În valul de violență din ultimele zile, care zguduie Israelul și teritoriile palestiniene, se poate vedea cât de mult a lipsit dorința de a negocia pacea, o pace acceptabilă pentru ambele părți, pe baza Acordurilor din 1993 sau nu. Israelul a organizat alegeri peste alegeri și întotdeauna cu rezultate neconcludente, iar primul-ministru Benjamin Netanyahu cu siguranță nu consideră dialogul cu palestinienii o prioritate, chiar şi pentru că opinia publică este divizată, iar partidele şi mai mult.

De partea palestiniană, alegerile sunt un miraj și chiar și cele programate în această lună (legislative) au fost deja amânate, la fel ca și alegerile prezidențiale din luna iulie. Mahmud Abbas, liderul Fatah și președinte palestinian, nu are încredere în voința urnelor, chiar şi pentru că par tot mai mult a fi destinate să confere victoria mişcării Hamas, o mișcare islamică ce încearcă să se afirme drept campioană a naționalismului palestinian. Iar Hamas este mult mai interesată să învingă rivalii palestinieni laici, la urne sau acum pe străzile din Cisiordania, decât să negocieze cu Israelul, pe care nu au renunțat niciodată să încerce să-l distrugă.

Nu sunt vremuri de optimism. Chiar și cu Joe Biden la președinție în locul lui Donald Trump, Statele Unite, singurul mediator posibil, nu sunt în stare să impună înţelepciune. Și, cu atâta violență, pierde Israelul și pierd și palestinienii.

Cel dintâi, deoarece chiar dacă se stabilesc relații cu lumea arabă, nu va exista pace atâta timp cât grupări precum Hamas vor reuși să instige la violență în Ierusalimul de Est și chiar în rândul minorității arabe din ţară, al doilea întrucât cu fiecare rachetă a Hamas este mai puțin probabil să apară de cealaltă parte, chiar și în epoca post-Netanyahu, un guvernant cu mandatul de a repune în discuţie soluția celor două state.

Sursa foto: Dreamstime