Război în Israel. Ministrul Yoav Gallant spune că se consideră responsabil pentru reuşita atacului Hamas
Război în Israel. Se consideră responsabil pentru atacul sângeros al grupării Hamas. Ministrul Apărării din Israel spune că atacul din 7 septembrie cade pe umerii săi, având în vedere că el este responsabil cu apărarea ţării.
Totodată, el spune că acum este responsabilitatea sa de a aduce victoria Israelului împotriva grupării teroriste Hamas.
„Vom fi precişi şi mortali”, primite Yoav Gallant. Declaraţii au fost făcute astăzi, 19 octombrie, la un teren de adunare militară de lângă granița cu Fâşia Gaza.
„Sunt responsabil pentru apărarea. Am fost responsabil pentru asta în ultimele două săptămâni, chiar și în incidentele dificile, și sunt responsabil pentru aducerea ei la victorie în luptă. (…)
Vom fi preciși și mortali și vom continua până când vom finaliza misiunea”, a declarat Yoav Gallant, ministrul israelian al Apărării.
Regele Iordaniei și președintele Egiptului pun presiune pe Israel
Război în Israel. Pe de altă parte, apar tot mai multe voci la nivel înalt care cer încetarea războiului din Fâşia Gaza.
Au venit mesaje astăzi în acest sens de la Regele Iordaniei și președintele Egiptului. Regele Abdullah al II-lea şi preşedintele Abdel Fattah el-Sisi au cerut Israelului să pună capăt acestui conflict militar.
Regele Iordaniei a venit în Egipt, la Cairo, unde a fost primit de către preşedintele Abdel Fattah el-Sisi, transmite AFP. Împreună, cei doi şefi de stat au acuzat Israelul că aplică o „pedeapsă colectivă”. Palestinienii sunt astfel „înfometaţi”, iar Israelul îi „deplasează forţat”.
Potrivit unui comunicat al Curţii Regale din Iordania, cei doi lideri au avertizat că există un risc major de „catastrofă regională”. Totul ar urma să se petreacă dacă acest război se va „propaga”.
Pentru a se evita această tragedie, Regele Abdullah al II-lea şi preşedintele Abdel Fattah el-Sisi au cerut „oprirea imediată” a luptelor.
Mai mult, cei doi lideri din Iordania şi Egipt au respins încercările de deplasare forţată ale palestinienilor din Fâşia Gaza către aceste două ţări.
Civilii trebuie protejaţi, asediul Israelului trebuie ridicat, iar livrările de ajutoare umanitare trebuie să poată ajunge la cei care au nevoie de ele în Fâşia Gaza, au mai transmis cei doi lideri.
Curtea Regală din Iordania mai aminteşte că Egiptul şi Iordania au încheiat tratate de pace cu Israelul în 1973, respectiv 1994, care au pus capăt stării de război.
Egiptul se învecinează cu Fâşia Gaza, iar Iordania cu Cisiordania ocupată.
Watch: Jordan’s King Abdullah II is received by Egyptian President al-Sisi as he arrives in #Cairo. The leaders are expected to “discuss means to stop the Israeli aggression on #Gaza.”
Read more: https://t.co/13ajIAp0qb pic.twitter.com/jb0rR0oJJ5
— Al Arabiya English (@AlArabiya_Eng) October 19, 2023