Zeci de mii de oameni și-au părăsit casele din Fâșia Gaza
Război în Israel. Vineri, pe 13 octombrie, zeci de mii de persoane și-au părăsit casele din Fâșia Gaza. Armata israeliană a avertizat peste un milion de oameni care locuiesc la nord de Wadi Gaza să se deplaseze spre sud, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Biroul Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Problemelor Umanitare (OCHA).
Sursa citată a mai precizat că înainte de de avertisment, peste 400.000 de palestinieni au fost strămutaţi în interior.
Programul Alimentar Mondial (WFP), a transmis, de asemenea, că vineri, a distribuit alimente pentru 135.000 de persoane aflate în adăposturi din Gaza. A avertizat însă că „rezervele umanitare se epuizează”.
OCHA a mai precizat că în prezent, majoritatea oamenilor din Gaza nu au acces la apă. Potrivit comunicatului, „ca o ultimă soluţie, oamenii consumă apă din fântânile agricole. Acest lucru a declanșat îngrijorări serioase cu privire la răspândirea bolilor transmise prin apă”.
Civilii palestinieni nu sunt dușmanii poporului evreu
Jonathan Conricus, purtătorul de cuvânt al Forţelor armate ale Israelului, a declarat că civilii palestinieni din Gaza nu sunt duşmanii statului evreu. Armata încearcă să nu lovească civili sau infrastructura civilă, notează BBC.
Acesta a spus că există lucruri pe care doreşte ”să le clarifice, să le sublinieze şi să le facă pe deplin clare”.
„Civilii palestinieni din Gaza nu sunt duşmanii noştri şi nu îi ţintim ca atare”, a spus Conricus.
„Încercăm să facem ceea ce trebuie, încercăm să evacuăm civili pentru a minimiza riscul pentru ei”, a adăugat el.
„Este extrem de trist şi regretabil că atât de multe instituţii de presă se concentrează pe acţiunile noastre, în loc să pună responsabilitatea entităţii care guvernează Fâşia Gaza şi anume Hamas”, a mai declarat Conricus.
Toate acestea sunt opera Hamas – noi răspundem la situaţie. Încercăm să nu lovim civilii sau infrastructura lor”, a afirmat purtătorul de cuvânt.
Armata israeliană a lovit o „ţintă teroristă” în sudul Libanului
Sâmbătă, pe 14 octombrie, armata israeliană a anunțat că a lovit o „ţintă teroristă” în sudul Libanului, aparţinând grupării Hezbollah, relatează BBC.
Potrivit forțelor armate israeliene, au acționat după ce după ce au interceptat două „ţinte neidentificate” deasupra oraşului nordic Haifa, aflat în apropierea graniței cu Libanul, şi după ce o dronă neidentificată a intrat în nordul Israelului.
În replică, armata israeliană a lovit o țintă Hezbollah din sudul Libanului.
Gruparea libaneză Hezbollah, la fel ca Hamas, a fost desemnată organizaţie teroristă de Marea Britanie, SUA şi de alte state.