Războiul din Marea Neagră se intensifică pe zi ce trece tot mai mult. Conform unor informații din presa rusă, Ucraina a lovit un petrolier rusesc în strâmtoarea Kerch.
Un petrolier rusesc a fost lovit de drone ucrainene în strâmtoarea Kerch, la o zi după ce Kievul a declarat că a efectuat un atac cu drone pe mare, potrivit rapoartelor din presa rusă.
Petrolierul a fost avariat în urma atacului, iar două remorchere se aflau la faţa locului pentru a-i acorda asistenţă, a declarat agenţia de ştiri de stat Tass, citând Centrul de salvare maritimă.
Atacul a întrerupt pentru scurt timp traficul pe podul Kerch, care leagă Crimeea de Rusia continentală.
Explozii au fost auzite în apropierea podului la începutul zilei de sâmbătă, au declarat oficiali numiţi de Rusia, adăugând că exploziile au fost legate de atacul asupra petrolierului. Nu a fost vărsat combustibil de pe navă, care avea 11 persoane la bord, a precizat Tass.
The Moscow Times a identificat nava ca fiind petrolierul chimic SIG, care se află sub incidenţa sancţiunilor americane pentru că a furnizat combustibil pentru avioane forţelor ruseşti din Siria care îl susţin pe preşedintele Bashar al-Assad.
Vladimir Rogov, un oficial instalat de Rusia în regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei, a declarat că mai mulţi membri ai echipajului navei au fost răniţi de cioburi de sticlă în timpul atacului.
Numărul de atacuri în Marea Neagră de ambele părţi a crescut de când Moscova a ieşit luna trecută dintr-un acord care permitea exporturile de cereale ucrainene.
Ucraina pregăteşte o lovitură de proporţii în Crimeea
Atacul asupra petrolierului vine la scurt timp după ce ucrainenii au anunțat că atacurile asupra unui important depozit de petrol din Crimeea sunt „inevitabile”. Mai multe drone au vizat deja instalația din Feodosia, aflată pe coasta de sud a Crimeei.
Atacurile asupra unei importante instalaţii de depozitare a petrolului din Crimeea ocupată de Rusia sunt „inevitabile”, a declarat un oficial din Ucraina, după ce astfel de atacuri cu drone împotriva respectivei instalaţii ar fi avut loc în noaptea de joi spre vineri, deşi ruşii spun că le-au anihilat.
„Toată lumea ştie că există o instalaţie de depozitare a petrolului foarte mare (în Feodosia), unde pot fi stocate rezerve foarte mari pentru Flota Mării Negre. Este clar că (ruşii) vor apăra această zonă. Şi este clar că logistica inamicului este concentrată într-o oarecare măsură în aceste locuri.
Iar aprovizionarea cu combustibil şi lubrifianţi este o componentă foarte importantă a pregătirii pentru luptă. Prin urmare, „bumbacul” (exploziile) va înflori. Şi este inevitabil”, a declarat Natalia Humeniuk, purtătoarea de cuvânt a armatei ucrainene din regiunea de sud.