"Agravarea situației este rezultatul tirului permanent al forțelor ucrainene împotriva zonelor populate, o încălcare gravă a acordurilor de la Minsk", a declarat Serghei Lavrov a declarat în timpul unei convorbiri telefonice cu omologul său american, John Kerry, potrivit unui comunicat al ministerului.
Oficialul rus a amintit că președintele ucrainean Petro Poroșenko "nu a răspuns" propunerii omologului său rus Vladimir Putin de a se retrage armamentul greu de pe linia de demarcaţie dntre Ucraina și forțele rebelilor pro-ruşi în estul Ucrainei. Autoritățile ucrainene "nu și-au mai îndeplinit obligația de a lansa un proces constituțional global cu participarea tuturor regiunilor și a tuturor forțele politice ale țării", a acuzat șeful diplomației ruse.
Serghei lavrov a cerut Statelor Unite ca acestea să-şi "folosească influența asupra autorităților ucrainene." Serghei Lavrov și John Kerry s-au pronunţat pentru "încetarea imediată a bombardamentelor în Donbass și retragerea armamentului greu", reiterând voința Moscovei și a Washington-ului de a "contribui la rezolvarea crizei ucrainene."
În timpul deplasării sale spre India, preşedintele american Barack Obama a declarat că va spori presiunea asupra Rusia, după bombardamentele de la Mariupol. "Voi analiza toate opțiunile suplimentare disponibile pentru noi, în afară de confruntarea militară", a declarat liderul de la Washington.
Occidentalii au condamnat cu fermitate atacul de sâmbătă asupra ultimului oraş important din estul separatist aflat sub controlul Kievului, unii dintre ei făcând referire la noi sancțiuni împotriva Rusiei, Moscova fiind acuzată de sprijinirea rebelilor. Preşedintele Franţei, Francois Hollande s-a întreținut succesiv cu președintele ucrainean și cu președinte Consiliului European Donald Tusk, exprimându-şi "profunda îngrijorare".
Cancelarul german Angela Merkel i-a cerut președintelui rus Vladimir Putin, în cadrul unei întrevederi, să "facă presiune asupra separatiștilor". O reuniune extraordinară a miniștrilor de Externe a fost convocată pentru 29 ianuarie, a anunțat reprezentantul diplomației europene Federica Mogherini. De asemenea, Consiliul de Securitate al ONU a convocat luni după-amiază o ședință specială.
"Suntem foarte preocupați de recentele încălcări ale încetarii focului și de agresiunea comisă de separatiști cu sprijinul Rusiei, cu echipamente ruseşti, cu finanțare rusească, cu antrenamente ruseşti și cu trupe ruseşti", a spus Barack Obama.
Președintele SUA a pus la îndoială relevanța poziția Rusiei în privinţa Ucrainei: "Întrebarea este dacă doresc să continue în această direcție, care este dăunătoare nu numai pentru poporul ucrainean, dar şi pentru poporul rus ", a adăugat Obama. "Am fost întotdeauna clar cu privire la faptul că nu ar fi eficient pentru noi să ne angajăm într-un conflict militar cu Rusia", a subliniat liderul de la Casa Albă. În schimb, Statele Unite ale Americii ar menține o "presiune economică" și o "izolare diplomatică."