Evgheni Prigojin a anunţat sâmbătă că Grupul Wagner controlează în întregime oraşul Bahmut din estul Ucrainei, teatrul uneia din cele mai sângeroase bătălii de când Rusia a invadat Ucraina, transmite Reuters.
Agenţia nu a reuşit să confirme din surse independente afirmaţia lui Prigojin, care a fost contrazis de un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, Serhi Cervatîi, care a fost categoric: „Nu este adevărat. Unităţile noastre luptă la Bahmut”.
Prigojin a apărut într-o înregistrare video, purtând uniformă de luptă, în faţa unei formaţii de luptători cu steaguri ruseşti şi ale Wagner, şi a declarat, pe fundalul sonor al unor explozii îndepărtate, că „astăzi la orele 12, Bahmutul a fost cucerit în întregime” şi că „am cucerit întreg oraşul, casă cu casă”.
El a adăugat că mercenarii din subordinea sa urmează să se retragă de pe poziţiile de la Bahmut joia viitoare, pentru refacere şi odihnă.
În fundal se auzeau explozii îndepărtate, în timp ce Prigojin a vorbit în timpul videoclipului.
Președinții SUA și Ucrainei, luați în râs
Prigojin i-a batjocorit pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi pe preşedintele SUA Joe Biden, care participau sâmbătă la un summit al Grupului celor Şapte din Japonia, unde războiul din Ucraina a fost în fruntea discuţiilor liderilor lumii.
Adresându-se lui Zelenski, Prigojin a spus: ”Astăzi, când îl vezi pe Biden, sărută-l în vârful capului, salută-l din partea mea”.
Prigojin a repetat plângerile pe care le-a făcut frecvent în trecut, că forţele sale au suferit pierderi mult mai mari decât era necesar din cauza sprijinului inadecvat şi a lipsei proviziilor de muniţie din partea armatei.
La începutul acestei luni, el a ameninţat că îşi va retrage trupele, după ce a publicat o tiradă furioasă împotriva ministrului Apărării, Serghei Şoigu, în timp ce stătea într-un câmp cu cadavre însângerate.
Din cauza birocraţiei ruse şi ”a capriciilor” lui Şoigu şi şefului de stat major Valeri Gerasimov, ”au murit de cinci ori mai mulţi băieţi decât ar fi trebuit”, a spus el în videoclipul de sâmbătă.
Pretenţia sa de victorie urmează luptelor acerbe din jurul oraşului din ultima săptămână, în care Ucraina a declarat că a respins unele forţe ruse.
Bahmut – obiectiv cheie
Serviciile secrete britanice de apărare au declarat sâmbătă că este ”foarte probabil” ca Rusia să fi desfăşurat până la mai multe batalioane pentru a consolida sectorul Bahmut, în urma câştigurilor tactice ucrainene pe flancurile oraşului.
Acestea au spus că acesta reprezintă ”un angajament remarcabil al comandamentului rus”.
”Conducerea Rusiei va continua probabil să vadă capturarea Bahmut drept obiectivul cheie imediat al războiului, care le-ar permite să pretindă un anumit grad de succes în conflict”, au spus acestea pe Twitter.
Prigojin a recunoscut el însuşi că Bahmut, un oraş de 70.000 de locuitori înainte de război, nu avea nicio semnificaţie strategică, dar a căpătat o importanţă simbolică uriaşă pentru ambele părţi din cauza intensităţii luptei şi a amplorii pierderilor.