Război în Israel. Se extinde conflictul? Israelienii atacă ţinte din Liban şi Siria
Tot mai mulţi se tem de amplificarea conflictului din Israel în acest moment. Israelul a lovit ţinte din Gaza şi din Liban şi Siria. Este vorba despre susţinătorii Hamas din aceste două ţări.
În acelaşi timp, şi americanii par să se pregătească pentru cel mai rău scenariu. SUA au trimis mai multe mijloace militare în regiune, relatează jurnaliştii Reuters.
Surse medicale din Gaza au declarat că peste 50 de palestinieni au fost ucişi în atacurile aeriene israeliene care au avut loc peste noapte în enclava, pe care Israelul a pus-o sub „asediu total” după o atacul transfrontalier din 7 octombrie al militanţilor Hamas care i-a traumatizat pe israelieni.
În Siria, unde principalul susţinător regional al Hamas, Iranul, are o prezenţă militară, rachetele israeliene au lovit aeroporturile internaţionale din Damasc şi Alep, duminică dimineaţa, ucigând cel puţin doi lucrători, potrivit presei de stat siriene.
În sudul Libanului, unde Hezbollahul susţinut de Iran a schimbat focuri transfrontaliere cu Israelul, în sprijinul Hamas, Israelul a declarat că aeronavele sale au bombardat ţinte Hezbollah sâmbătă.
Hezbollah a spus că şase dintre luptătorii săi au fost ucişi.
Israelul a început evacuări în nordul ţării, ca urmare a violenţelor din jurul graniţelor
Secretarul de stat al SUA Antony Blinken l-a avertizat pe prim-ministrul interimar al Libanului că populaţia libaneză ar fi afectată dacă ţara sa ar fi atrasă în războiul dintre Israel şi Hamas, a declarat Departamentul de Stat.
Odată cu creşterea violenţei în jurul graniţelor sale, Israelul a adăugat duminică 14 comunităţi aflate în apropiere de Liban şi Siria, la planul său de evacuare din nordul ţării.
Israelul a început atacuri aeriene necruţătoare asupra Gaza, în sud-vestul său, după ce oamenii înarmaţi Hamas au trecut graniţa şi au efectuat un atac şoc în comunităţile din apropiere, ucigând 1.400 de oameni, în principal civili, şi luând 212 ostatici în Gaza.
Ministerul Sănătăţii din Gaza a declarat sâmbătă că atacurile aeriene şi cu rachete ale Israelului au ucis cel puţin 4.385 de palestinieni, inclusiv sute de copii, în timp ce peste un milion din cele 2,3 milioane de persoane aflate pe acest teritoriu mic sunt strămutate.
Americanii se întăresc în regiune. Trimit tehnică militară, iar soldaţii sunt puşi în aşteptare
Statele Unite îşi întăresc poziţia de apărare în regiune, a confirmat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.
El a dat vina pe „escaladările recente ale Iranului şi ale forţelor sale proxy”. Referirea este la Hezbollah şi militanţii islamişti palestinieni.
Un sistem Terminal High Altitude Area Defense (THAAD) şi batalioane suplimentare de sisteme de apărare antiaeriană Patriot vor fi trimise în regiune şi mai multe forţe vor fi puse în aşteptare, a spus Austin.
Washingtonul a desfăşurat deja o cantitate semnificativă de putere navală în Orientul Mijlociu, în ultimele săptămâni, inclusiv două portavioane, navele lor de sprijin şi aproximativ 2.000 de puşcaşi marini.
Dronele şi rachetele au vizat două baze militare care găzduiesc forţele americane în Irak, săptămâna trecută, cel mai recent dintr-o serie de atacuri. Militanţii irakieni avertizaseră deja Washingtonul să nu intervină pentru a sprijini Israelul împotriva Hamas în Gaza.