Deși cheltuim de patru ori mai mulți bani decât în 2000, „nevoile sunt mai mari decât sumele alocate de la buget“, susțin distribuitorii, adică vulturii pleșuvi care se hrănesc din leșul bugetului de sănătate. În esență, pacientul vede doar rețeta scrisă de medic, invariabil cu multe pastile. Nu observă călătoriile exotice date acelorași medici pentru a prescrie amintitele pastile, care poate îi fac bine sau poate îl îmbolnăvesc la stomac. Vede doar faptul că nu se dau compensate la farmacia lui, e greu să înțeleagă că există o caracațită de fraudare a fondurilor publice de la Casa de Sănătate și că în mod constant în ultimii șapte ani, inclusiv de mandat Băsescu, s-au cheltuit fonduri cu 50-70% mai mari decât cele din buget, chiar în condițiile în care pușcăria era sancțiunea pentru cei ce le depășeau. N-a mers nimeni în pușcărie. Ba mai mult, cei care au „umflat“ plafoanele, mai cu bun simț, au făcut un profit mai mic decât cei care le-au umflat cu maximă nesimțire.
Când sistemul se hurducă sub povara bizonilor ce apăsau cu copitele pe sistem, câteva cozi televizate strategic, la farmacii, cu babe semi-leșinate erau suficiente pentru a înmuia determinarea oricărui ministru al sănătății de a ține de baierele pungii. Românul e convins că banii sunt puțini, nu că s-a pus la punct un sistem mafiot, care a supt 3,7 miliarde de euro doar în 2010. Iar dacă președintele tocmai s-a activat pe subiect, poate ar putea ordona guvernului o anchetă privind sabotarea constantă, din interiorul Casei de Sănătate, a finalizării sistemului de IT, singurul care ar putea pune ordine în veselia generalizată. Mai sunt niște „amănunte“: în lipsa informatizării, ar putea exista saci întregi de rețete neintroduse spre decontare, deci sistemul a format propria gaură neagră și o va scoate la lumină înainte de alegeri. Împingerea decontărilor la 300 de zile este facturată tot bolnavilor, printr-un cost al medicamentului crescut cu 10%-15%. „Curățarea sistemului“ promisă FMI este incompletă, iar medicamentele generice, mai ieftine, dar la fel de bune, sunt încurajate în toată Europa, dar descurajate în România – oficialii Ministerului Sănătății care călătoresc prin locații exotice știu de ce!
Soluții? Există cu duiumul. Prima e implicarea băncilor (prin factoring), astfel încât presiunea pe cash-ul farmaciilor să înceteze – ele nu sunt banca cu dobândă zero pentru stat. A doua: promovarea agresivă a genericelor prin refacerea listei de medicamente în funcție de substanțele active ale medicamentului, nu de denumirea lor comercială. A treia: finalizarea blestematului de sistem informatic. A patra: „zburarea“ unor oficiali CNAS care sabotează informatizarea. Cinci: claw-back-ul. Nu ducem lipsă de soluții, ci de un războinic care să fi câștigat vreodată, în ultimii 21 de ani, războiul medicamentelor, altfel decât dând drumul la bani. Este posibil, așadar, să rămânem doar cu vorbele de clacă și cu mai mulți bani aruncați la vulturi.

Răzvan Orășanu a fost consilier al premierului în perioada 2004-2008