Fabian Hoffmann, doctorand în cadrul acestui centru susținut de Universitatea din Oslo și de ministerele de Externe și de Apărare din Norvegia, subliniază că suntem mai aproape de un potențial război cu Rusia decât ar recunoaște majoritatea oamenilor.

În opinia sa, NATO are la dispoziție doar 2-3 ani în cel mai bun caz pentru a se pregăti pentru a face față unei asemenea situații.

Rusia ar intenționa să constrângă NATO să cedeze

Analizând doctrina rusă, Hoffmann atrage atenția asupra unei strategii care nu vizează înfrângerea completă a NATO într-un conflict terestru prelungit, asemănător cu situația din Ucraina.

În schimb, Rusia ar intenționa să constrângă NATO să cedeze. Astfel, ar urma să-și demonstreze capacitățile de a provoca daune progresive din ce în ce mai mari.

„În loc să învingă NATO în mod cuprinzător într-un război terestru prelungit, similar cu ceea ce vedem în Ucraina, doctrina rusă sugerează că Rusia ar încerca să constrângă NATO să se supună, semnalându-și capacitatea de a provoca progresiv daune mai mari”, a spus Hoffmann, pe X.

Această tactică ar implica atacuri de la distanță asupra infrastructurii critice civile din statele est-europene membre ale NATO. Hoffman subliniază că mesajul transmis guvernelor NATO ar fi clar.

Acesta ar fi: să nu intervină în sprijinul aliaților europeni, dacă nu doresc consecințe negative asupra propriei populații. Avertizările acestui expert german au fost relatate de către Sky News.

NATO, steag
SURSA FOTO: Dreamstime

Europa dispune de un interval cuprins între trei și cinci ani pentru a se pregăti

Prim-ministrul Estoniei, Kaja Kallas, a exprimat opinia că Europa dispune de un interval cuprins între trei și cinci ani pentru a se pregăti în fața unei posibile amenințări militare din partea Rusiei pe flancul estic al NATO. Aceste informații au fost furnizate de The Times și citate de Ukrainska Pravda.

Într-un interviu acordat The Times, Kallas a menționat evaluarea serviciilor de informații estoniene. Conform acesteia, Rusia, în ipoteza unui armistițiu cu Ucraina, ar necesita între trei și cinci ani pentru a reprezenta din nou o amenințare militară la granița statelor membre NATO din est.

„Serviciile noastre de informații estimează că vor fi între trei și cinci ani, iar acest lucru depinde foarte mult de modul în care ne gestionăm unitatea și ne menținem poziția în ceea ce privește Ucraina.

Pentru că ceea ce vrea Rusia este o pauză, iar această pauză este pentru a-și aduna resursele și forța. Slăbiciunea îi provoacă pe agresori, așa că slăbiciunea provoacă Rusia”, a declarat Kallas.

NATO trebuie să prevină un eventual război

Premierul estonian a explicat ce trebuie întreprins pentru a priva Rusia de capacitatea de a amenința vecinii săi pe termen lung. Astfel, Occidentul trebuie să sporească sprijinul militar acordat Ucrainei. În aceste condiții, se va permite să întreprindă acțiuni hotărâte.

Kallas consideră că, într-o perspectivă pe termen lung, NATO ar trebui să adopte o strategie de „descurajare” a Rusiei. Acesta ar trebui să fie similară cu cea din Războiul Rece. Acest fapt implică creșterea cheltuielilor de apărare ale fiecărui stat membru la cel puțin 2,5% din PIB.

„Rusia nu a pierdut niciodată ultimul război colonial. Am citit mult și am încercat să înțeleg cum putem rupe acest ciclu istoric. Iar elementul cheie în acest sens este responsabilitatea.

Ei nu au fost niciodată trași la răspundere pentru crimele pe care le-au comis”, a subliniat Kallas.

Anterior, publicația Bild a relatat că a obținut acces la un document secret al Bundeswehr-ului german. Este vorba deun scenariu de antrenament. Acesta prezintă o descriere detaliată a modului în care ar putea evolua un război între Rusia și NATO.

Acțiunile Rusiei și ale Occidentului sunt descrise etapă cu etapă, culminând cu desfășurarea a sute de mii de soldați NATO și izbucnirea inevitabilă a războiului în vara anului 2025.

Jānis Sārts, director al Centrului de Excelență NATO pentru Comunicare Strategică, a evidențiat pe Twitter că Bild prezintă un scenariu de antrenament, care este întotdeauna o situație fictivă.