Un document secret descoperit de cei de la wired.com arată că viitori lideri militari americani sunt obişnuiţi cu ideea că un război total cu lumea celor 1,4 miliarde de musulmani este necesar pentru ca America să fie protejată de teroriştii islamici.
Printre opţiunile prezentate în documentul despre conflict: utilizarea lecţiilor de La Hiroshima pentru a "rade" mai multe oraşe dintr-o lovitură, ţintirea "civililor ori de cate ori este necesar", scrie wired.com.
Documentul este extras dintr-un curs predat la Departamentul de Apărare în cadrul Joint Forces Staff College şi care, se pare, că între timp a fost retras după primele dezvăluiri ale Danger Room.
Liderul mişcării şiite Hezbollah, Hassan Nasrallah, a acuzat vineri SUA, Israel şi unele ţări arabe de alimentarea ‘terorismului’ în Siria şi de încercarea de a ‘distruge’ această ţară.
‘Cine vrea distrugerea Siriei? America, Israel şi unele ţări arabe’, a declarat Nasrallah într-un discurs televizat care celebra reconstrucţia cartierelor din suburbia sudică a Beirutului, distruse parţial de războiul dintre Israel şi Hezbollah din 2006.
‘Vor să distrugă Siria pentru că este principalul aliat al mişcării de rezistenţă în Liban şi Palestina’, a adăugat liderul Hezbollah.
Condamnând dublul atentat de joi care a făcut 55 de morţi la Damasc, Nasrallah a afirmat că situaţia din Siria riscă să se deterioreze pe modelul irakian. ‘Sirienii se află la o răscruce’, a indicat acesta, adăugând că un drum duce către ‘reforme’, iar un altul către ‘distrugere’.
Aliat vechi al Damascului, Hezbollah şi-a exprimat constant sprijinul pentru regim, de la începutul revoltei împotriva preşedintelui sirian Bashar al-Assad, în martie 2011.