Război total în PSD! Gabriela Firea o mitraliază pe Dăncilă: Chiar vreţi să ieşim pe uşa din dos a istoriei?

Război total în PSD. Gabriela Firea a distrus liniștea de după furtună. Deși, duminică seara, nu a părut afectată de rezultatul dezastruos pe care PSD l-a avut la alegerile prezidențiale, astăzi, edilul Capitalei s-a delimitat serios de fostul premier.

„Pentru copiii acestei țări care merită mai mult de la politicieni, îmi voi asumă toate riscurile, consecințele și nu voi acceptă compromisuri. Greșelile și compromisurile i-au determinat pe români să aleagă într-un număr atât de mare răul cel mai mic.

Mă doare, dar îi înțeleg perfect!

Așa cum am rămas doar șase în picioare, din cei 25 de semnatari ai scrisorii prin care îi solicităm dlui Dragnea să se retragă de la conducerea PSD, pentru că începuse să ne facă foarte mult rău – și în primul rând românilor -, cu toate pedepsele pe care le-am primit fiecare în parte, așa și acum vreau să mă delimitez printre primii în mod public față de nesocotirea opiniei majorității covârșitoare a românilor și a colegilor din partid, prin impunerea intrării în CEX, fără votul explicit al nostru, a unor persoane, pe motiv că acum nu mai conduc partide ci… sindicate.

Resping ferm ideea că aș fi știut așa ceva, că aș fi fost de acord! Eram în primul rând la CEX, în campania electorală, când ni s-a cerut votul pentru colaborarea cu câteva sindicate. Propunere votată în unanimitate.

Nu s-a citit numele președinților acelor sindicate – unele de care nu am auzit în viață mea -, nu s-a precizat că devin automat vicepreședinți ai PSD și că au drept de vot în BPN și CEX, ca și cum ar fi fost votați în Congres de către delegații din toată țară.

Sunt dezamăgită că începem analiza prăbușirii noastre cu un astfel de gest sfidător. Nu ne putem reforma și relua legătură cu simpatizanții noștri printr-o minciună. Aud că și alte persoane controversate se lipesc acum, în înghesuială și nebăgare de seama, de noi. Probabil vor să ne îngroape definitiv! Mă delimitez categoric! Doamne, chiar vreți să ieșim pe ușa din dos a istoriei?”, a scris Firea pe Facebook.

Aceasta s-a arătat foarte veselă, aseară, după rezultatul catastrofal al Vioricăi Dăncilă.

“Trebuie să aşteptăm atât numărătoarea paralelă, cât şi rezultatele oficiale de la BEC şi abia apoi să ne pronunţăm în totalitate. Din nefericire, a fost o campanie de denigrare a PSD şi de a lipi foarte multe etichete atât de liderii PSD, cât şi de doamna Dăncilă. Noi am venit să prezentăm faptele bune de la guvernare. Din nefericire, din partea cealaltă au venit lucruri neplăcute”, a declarat Gabriela Firea.

Firea spune că ar trebui schimbat ceva

“Tradiţia uneori mai poate fi şi stricată. Dacă a fost o tradiţie care a fost nu tocmai productivă pentru rezultatele partidului, cred că ar trebui schimbat ceva. Şi, dacă este să analizăm cel puţin ultimii ani din istoria noastră recentă, cel puţin noi, cei mai tineri în politică, am regretat anumite momente politice care nu ne-au adus cinste, şi anume dacă un lider politic nu obţinea un scor extraordinar sau pierdea anumite alegeri, noi în loc să vedem din ce cauză s-a obţinut acel scor, să îmbunătăţim relaţia noastră cu românii, să corectăm ceea ce se consideră a fi greşit, am venit să ne luptăm între noi. Şi nu cred că a fost de fiecare dată o atitudine corectă, dimpotrivă. Şi oricum, am dat foarte mare satisfacţie adversarilor noştri.”, a spus edilul.

Primarul general al Capitalei susține că PSD a făcut anumite greşeli și a avut anumite ezitări, poate anumite mesaje care nu au fost tocmai pe agenda cetăţenilor.