Tensiunile sunt din ce în ce mai mari între Comisia Europeană și actuala putere din România, iar ultima acțiune venită dinspre partea română poate genera două situații diametral opuse: ori va calma spiritele, ori va accentua și mai tare conflictul.
Asta pentru că parlamentarii social-democrați i-au trimis o scrisoare comună lui Jean – Claude Juncker, în urma atacurilor repetate ale președintelui Comisiei Europene îndreptate împotriva puterii din România.
„Noi credem în UE și ne dorim să rămânem un partener. Dacă atacurile vor continua, urmează alte luări de poziții, poate până acum nu am răspuns destul de ferm la luările de poziții care au avut loc față de noi. Am spus în scrisoare că noi suntem în UE și vrem să fim cetățeni europeni respectați”, a declarat deputatul PSD Vlad Bontea, la România TV.
Rămâne de văzut dacă mesajul transmis de parlamentarii PSD va calma situația, sau dacă nu va face decât să intensifice și mai mult relația dintre Comisia Europeană și actuala putere din România.