Un fost senator dezvăluie ce vor să facă colegii lui. Mihai Goțiu susține, într-un mesaj publicat pe Facebook, că a primit o petiție din partea Asociației Foștilor Parlamentari. Aceșta vor să sesizeze Avocatul Poporului pentru a contesta la CCR legea prin care au fost abrogate pensiile speciale ale parlamentarilor.
”FOȘTII PARLAMENTARI” NU RENUNȚĂ. Cum vor să-și ”recâștige” PENSIILE SPECIALE. Ce i-au cerut Avocatului Poporului (și cum se influențează deciziile politice cu ajutorul ong-urilor și asociațiilor fantomă)
Știați că în România există o Asociație a Foștilor Parlamentari? Recunosc că, până mai ieri, eu habar nu aveam. Asta până când nu mi-a fost transmisă o petiție asumată de această Asociație, adresată Avocatului Poporului.
Care e planul foștilor parlamentari
Ce așteaptă acești foști parlamentari de la Avocatul Poporului? Nu e greu de ghicit: să atace la Curtea Constituțională a României (CCR), legea adoptată săptămâna trecută de Parlament, de eliminare a pensiilor ”de parlamentar”. Regăsiți în galeria foto petiția Asociației.
Cu ocazia asta, am căutat ceva mai multe informații și am aflat și eu că Asociația Foștilor Parlamentari a fost înființată în 2009 și avea (la acea dată), 9 membri, foști parlamentari FSN, PSD, PNL, PRM și PC.
Pe lângă cele două-trei știri indexate de Google cu privire la înființarea Asociației, în 2009, am mai găsit o singură referință legată de activitatea acesteia. E vorba de o mențiune despre o întâlnire cu fostul Avocat al Poporului Victor Ciorbea, de la sfârșit de august 2014, la care au mai participat și reprezentanții Asociației Funcționarilor Publici Pensionari (altă ”minunăție” de asociație, înființată în anul 2010, despre a cărei activitate am găsit fix această singură mențiune!).
Și, din nou, nu e greu de ghicit care a fost obiectul acelei întâlniri: ”În cadrul discuțiilor, membrii delegației au prezentat problemele pe care le întâmpină foștii parlamentari în legătură cu stabilirea drepturilor de pensie” (din comunicatul instituției Avocatului Poporului).
Rolul jucat de Victor Ciorbea
Pensii votate, un an mai târziu de Parlament, dar abrogate, săptămâna trecută, în cadrul aceluiași for legislativ. Asta dacă nu cumva, același Avocat al Poporului și actuala majoritate de la CCR nu pun, iar, piedică.
Nota bene: Pensiile speciale ale parlamentarilor i-au deschis, apoi, pofta și lui Victor Ciorbea să facă lobby și să obțină, din partea fostei majorități toxice din Parlament, pensie specială și pentru Avocatului Poporului. Adică pentru propria persoană. Că doar trebuie să-și plătească din ceva datoria de un milion de euro pentru ditamai vila din Floreasca…
IMPORTANT: Când am pus ghilimele la ”foștii parlamentari”, am făcut-o pentru a nu se înțelege cumva că TOȚI foștii parlamentari susțin demersul Asociației Foștilor Parlamentari. Din punctul meu de vedere, asociația asta n-are absolut nicio reprezentativitate ori legitimitate de a se exprima în numele tuturor foștilor parlamentari, în ciuda denumirii pompoase.
Cum funcționează mecanismele de lobby
Totuși, am făcut public demersul pentru a înțelege cum funcționează mecanismele de lobby și cum diferite asociații cu denumiri pompoase și/sau manipulatorii (dar fără vreo legitimitate reală) sunt utilizate pentru a influența/justifica/pretexta diferite decizii politice, pentru a mima o așa-zisă reprezentativitate civică ori consultarea publică.
Situația e valabilă în multe alte domenii. Mai zilele trecute semnalam impostura din jurul lansării unui ONG de mediu de către fostul ministru al Finanțelor din Guvernul Ponta, Ioana Petrescu (aici: https://www.facebook.com/gotiu.mihai/posts/3809249425788515 )
De o zi, două văd că e supărare maximă din partea Academiei Oamenilor de Știință, că i s-a închis robinetul prin care sugativa bani publici. Și ONG-ul doamnei Petrescu, și Academia doamnei Andronescu au cam aceeași reprezentativitate și legitimitate în domeniul protecției mediului, respectiv al cercetării de excelență, precum Asociația asta fantomă a ”foștilor parlamentari”